Amenzi pentru iubitorii de animale. Câţi bani riscă stăpânii câinilor de la bloc să plătească dacă nu respectă regulile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stăpânii câinilor trebuie să întreţină curăţenia şi igiena în spaţiile publice FOTO Adevărul
Stăpânii câinilor trebuie să întreţină curăţenia şi igiena în spaţiile publice FOTO Adevărul

Primăria Sectorului 6 încearcă să combată apariţia unor condiţii insalubre, neigienice în apropierea blocurilor de locuinţe prin aplicarea unor sancţiuni stăpânilor de câini care nu au grijă să crească şi să îngrijească animalele în condiţii adecvate.

Administraţia locală a sectorului 6 a emis ieri un comunicat de presă prin care anunţă mai multe măsuri privind normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti. Primăria anunţă posesorii de animale de companie sau comunitare prin Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, asupra HCGMB nr. 120/2010.

Astfel, persoanele fizice şi juridice au obligaţia să întreţină curăţenia şi igiena în spaţiile de locuit, spaţiile de desfăşurare a activităţii, curţi, spaţiul verde din jurul blocurilor.

Cei care nu vor respecta aceste prevederi riscă sancţiuni cu amendă de la 1.000 lei şi până la 3.000 lei pentru persoane juridice şi de la 200 lei şi până la 1.000 lei pentru persoane fizice.

În timpul plimbărilor pe domeniul public, posesorii animalelor de companie au obligaţia:
-  să deţină asupra lor materialele necesare (făraş, mătură) pentru curăţarea locului  - nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 500 lei.
-  să nu permită accesul animalelor de companie pe spaţiile verzi din parcuri, grădini publice şi cele aferente ansamblurilor de locuinţe, în spaţiile de joacă amenajate pentru copii, în magazine şi pieţe de desfacere. Accesul cu animale de companie va fi permis numai în spaţiile special amenajate. Nerespectarea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 500 lei.
-  menţinerii câinilor în lesă, iar cei din categoria celor agresivi vor purta, obligatoriu, şi botniţă. Nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 500 lei. 

Potrivit hotărârii de Consiliu, posesorii animalelor de companie au obligaţia de a asigura o permanentă stare de curăţenie şi igienizare a spaţiilor destinate creşterii acestora, altfel riscând sancţiuni de la 200 lei la 500 lei. De asemenea, persoanele care deţin animale de companie în imobilele cu spaţii comune trebui să asigure protecţia şi siguranţa celorlalţi locatari. Această obligaţie le revine şi în timpul plimbării animalelor. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite