Marele „tun” cu tunuri: „Afacerea Skoda” (II)
0
Cu banii furaţi de la statul român de pe urma unui contract de armament supraevaluat, un spion mituieşte întreaga clasă politică dâmboviţeană
5 aprilie 1933. Editorialul din „Adeverul”, „Senatul şi afacerea Skoda”, avertizează:„ (…) s-au găsit dovezi că Szeletzky sabota ofertele industriei române, dar nici un document din care să rezulte că industria română a sabotat furnitura Skoda. (…) afacerea Skoda a devenit afacerea Szeletzky, o chestiune ce părea de interes superior naţional a devenit o afacere penală în care este implicat un singur om, care ar avea să răspundă în faţa justiţiei militare, în măsura în carea acesta îl va găsi vinovat. (…) În interesul oştirei, al apărării naţionale, în interesul reputaţiei acestei ţări, e bine ca această zgomotoasă discuţiune să înceteze. Dar în nici un caz nu trebuie să prindă impresia că faimoasa muşama naţională a intrat şi de această dată în acţiune”. În interior, apare şi „Răspunsul guvernului la Senat interpelărilor în afacerea Skoda”, dat de Vaida, preşedintele consiliului de miniştri: „Casa Skoda nu este în chestiune. Este Szeletzky în chestiune. Şi trebuie să vorbim despre afacerea Szeletzky, despre scandalul Szeletzky, dar nu este permis să confundăm un om cu casa Skoda, cărei îi datorăm recunoştinţă pentru trecut şi a cărei reputaţie trebuie să fie ridicată peste orice suspiciune”.
„Patriotul” Szeletzky vorbeşte. Despre nimic
La 6 aprilie 1933, „ Szeletzky începe să vorbească”: „ Se pare că, din declaraţiile făcute de arestat în ultimele zile, a început să se facă oarece lumină. Astfel Szeletzky ar fi divulgat magistratului instructor numele câtorva oameni politici cu care ar fi lucrat. Urmează ca acele persoane să fie chemate la Parchetul Militar şi, eventual, confruntate cu Szeletzky. Se afirmă că ar fi vorba şi despre câţiva parlamentari şi că se va cere ridicarea imunităţii câtorva dintre ei”. Generalul Amza este şi el anchetat. Dar „Fabrica Skoda va continua livrarea armamentului”. Peste câteva zile. Szeletky cere să fie pus în libertate, „deoarece la punctul în care ajuns astăzi instrucţia deţinera sa nu mai e necesară”.
În ediţia din 6 august 1933, se anunţă. „Szeletzky îşi începe apărarea”: adică face o descriere a activităţii lui în ultimii zece ani, crede că arestarea sa e o enormitate, mărturiseşte că, „din cauza unor gesticulaţii excesive”, a rupt sigiliile cu mâneca, susţine că a predat cheile seifului, aşa că este imposibil să fi pătruns ca să sustragă acte, şi că, desigur, comisioanele de 300 milioane sunt o închipuire. Adică nu spune nimic. Următoarea depoziţie este o mostră de tupeu imens: „ Szeletzky a terminat rugând consiliul să ţie seamă de importantele servicii aduse ţării graţie devotamentului şi sentimentelor lui cetăţeneşti cinstite, accentuînd cu tărie nevinovăţia lui”.
Justiţie şi politică
În 12 august 1933, editorialul . „Procesul Skoda” nuanţează: „(...) toată lumea vede că, în afară de procesul Szeletzky, se dezbate, alături de tribunalul militar, un proces politic în care se reflectă, încă odată, toate moravurile şi procedeele reprobabile, cari se chiamă la noi politică. (...) Şi pe când dezbaterile merg înainte, merg înainte şi acţiunile politice care se grefează pe aceste dezbateri. (...) Toate acestea opinia publică le urmăreşte cu nedumerire. Ea se întreabă dacă politica s-a apucat să îngroape justiţia şi dacă justiţia nu e tulburată prin agitaţiile şi imixtiunile politicei”. Apar mereu „Alţi martori în procesul Szeletzky”. Virgil Madgearu, ministrul finanţelor, se întreabă dacă cele 300 de milioane de lei au reprezentat cu adevărat subscribţia Skodei la Creditul agricol, sau reprezintă un comision :„ Chestiunea e foarte importantă. Am sugerat consiliului de miniştri că, fiind pe cale să facem comenzi în străinătate, în diferite ţări, să nu realizăm aceste comenzi dacă ţările acestea nu se obligă să subscrie o sumă la Creditul agricol ipotecar. Când eram în opoziţie, am auzit că generalul Sică Popescu ar fi luat el această sumă la care guvernul român ar fi renunţat. Am făcut toate eforturile să lămureasc această chestiune. Era o maşinaţiune politică”.
Trei voturi pentru cinci ani
Ediţia din 18 august 1933. La „Ultima şedinţă a procesului Szeletzky”, „ Acuzatul Bruno Szeletzky a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu drept de recurs, pentru deţinere de acte pe care nu avea dreptul să le deţie. Verdictul a fost dat cu trei voturi, contra două. Sentinţa a fost primită de asistenţa numeroasă, care umplea sala şi culoarele consiliului până la ultimul loc, cu stupoare. Emoţia provocată de cetirea verdictului a fost atât de puternică, încât nici unul din cei prezenţi n-au putut să îngaime un cuvânt. Numai apărătorii îşi mărturiseau disperarea sau nedumerirea prin gesturi. (…) Acuzatul, la auzul sentinţei, a fost cuprins de emoţie, dar, stăpân pe sine, n-a ripostat, n-a protestat ”. La rubrica „Ultima oră”, reflecţii „După procesul Szeletzky”: „ În tot timpul cât s-a desfăşurat această chestiune, în parlament, în presă, şi chiar în instanţă, s-a vorbit de lucruri de o extremă gravitate, pe care procesul nu avea cum să le cerceteze, necum să le rezolve. S-a vorbit de comisioane, bineînţeles de comisioane formidabile, căci de lucruri mici nu se ocupă nimeni. Despre aceste comisioane s-a vorbit mereu şi cu îndârjire, dar în privinţa lor nu s-a adus nici o lumină. E admisibil să rămâie în aer o asemenea otravă?”.
„Cine a luat comisioanele?”
În 19 august 1933, editorialul „ Politica şi procesul lui Szeletzky” readuce pe tapet vechea dilemă: „Este procesul lui Szeletzky un proces politic? După toate câte s-au întâmplat, (…) întrebarea nu poate avea decât un singur răspuns. Ne găsim în faţa unui proces care are toate caracterele, dar şi toate stigmatele unui proces politic. (…) Dar, în aşteptarea dezbaterilor şi judecăţei instanţelor supreme, nu putem să nu constatăm că cele ce s-au petrecut până acum sunt deconcentrante şi chiar demoralizante pentru opinia publică”. În 20 august 1933, editorialul „Skoda”, semnat T.L., somează:„ Ca să se pună capăt atâtor svonuri, atâtor frământări, există un singur mijloc: să se facă lumină, lumină deplină! Au fost comisioane? Cine le-a luat? A fost o afacere urâtă? Cine a facut-o? Sunt întrebări la care opinia publică cere un răspuns precis. Nu e bine ca, în toiul crizei acesteia, mulţimea, exasperată de sărăcie, să rămână sub impresia penibilă a cifrelor fantastice cere circulă în aer”.
Skoda se spală pe faţă
În „Adeverul” din 1 septembrie 1933: Uzinele Skoda se adresează „ Către onor, opinia publică românească: Procesul împotriva reprezentantului nostru d. Seletzki a devenit şi o sursă de atacuri împotriva intreprinderilor Skoda. Desfăşurarea procesului însuşi a fost în realitate o strălucită satisfacţie pentru intreprinderile Skoda deoarece s-a declarat din locurile cele mai competente şi de către specialiştii cei mai autorizaţi a căror apreciere stă mai presus de orice îndoială, că la furnizările către statul român, intreprinderile Skoda au procedat întotdeauna în modul cel mai corect, împlinind cele mai pretenţioase condiţiuni şi furnizând produse de cea mai superioară calitate. Din aceste declaraţii a reeşit clar, pentru fiecare om imparţial, că pentru obţinerea de comenzi în România intreprinderile Skoda n-au avut necesitatea de a uza de mijloace extraordinare. Însă, cu toate aceste declaraţii de recunoaştere, intervin încă mereu voci, cari invinuesc uzinele Skoda de mijloace prin care aceste intreprinderi ar fi încercat să câştige personalităţi influente pentru scopurile lor. Din nefericire aceste svonuri s-au răspândit şi în străinătate. Având în vedere poziţiunea mondială a intreprinderilor Skoda, am considerat de datoria noastră a ne ridica împotriva acestor insinuări şi azi declarăm din nou în mod solemn, că n-am folosit niciodată mijloace extraordinare spre a câştiga favoarea cercurilor hotărâtoare, ci ne-am sprijinit numai şi numai pe calitatea produselor noastre şi pe tratative comerciale din cele mai corecte. Este de datoria noastră să accentuăm aceasta din nou şi în faţa opiniei publice româneşti şi a înfrunta astfel zvonurile defăimătoare. Simţim această datorie nu numai faţă de importanţa mondială a intreprinderilor noastre, dar şi faţă de România, cu care am avut întotdeauna cele mai bune raporturi, care raporturi vrem să le menţinem în viitor, după posibilitate într-o măsură mai mare. Această declaraţie a noastră o considerăm ca necesară din stimă pentru numele industriei cehoslovace, şi din stimă faţă de bunul renume al României în străinătate. Direcţiunea Generală a Uzinelor Skoda – Praga ”
„Aşa dar, din două-una!”
La începutul lunii septembrie, ”S-a ordonat cercetarea falsului în afacerea Szeletzky”: „ Cu facerea cercetărilor în această chestiune a fost însărcinat d. general Partenie. D-sa va întocmi un raport de anchetă şi va avea să stabilească dacă acuzaţiile de fals în instrucţia cazulului Szeletzky-falsuri ce ar fi fost săvârşite de d. locot. colonel Pomponiu-cum şi amestecul d-lui general Uică în mersul instrucţie sunt sau nu adevărate”. La 17 septembrie 1933, „ În preziua unor dezvăluiri în procesul Szeletzky”, „Adeverul” întreabă: „Se va da publicităţii o listă de comisioane?”. O întrebare naivă. Evident că nu. Pe 15 noiembrie, Szeletzky înaintează recurs. Dar sentinţa rămâne definitivă. După o altă şedinţă a Camerei, în care Virgil Madgearu face o nouă interpelare, editorialul din 18 aprilie 1934, cu titlul „Iarăşi Skoda”, acuză: „ Gestul partidului naţional ţărănesc e limpede: un partid nu poate rămâne sub bănuială. Când s-a deschis afacerea Skoda pentru întâia oară, în timpul guvernului Vaida, partidul liberal şi-a luat angajamentul ca-în ziua când va lua puterea-să clarifice afacerea Skoda, să stabilească toate vinovăţiile şi să aplice sancţiunile dictate de lege. Partidul liberal se află de patru luni la govern. N-a făcut nimic pentru limpezirea acestei afaceri. (…) Aşa dar , din două-una: Ori sunt implicaţi în afacerea Skoda oameni politici -şi atunci aceştia trebuie descoperiţi şi pedepsiţi, cum cer toate partidele, începând cu partidul naţional-ţărănesc. Ori nu sunt alţi vinovaţi în afară de cel lovit prin sentinţa rămasă definitivă, a consiliului de război, şi, în acest caz, afacerea Skoda nu mai poate fi utilizată ca armă politică, ea trebuie să fie definitiv închisă şi scoasă de la ordinea zilei”. În 4 septembrie 1934, editorialul „În sfârşit!” face un desfăşurător al punctelor rămase neclare în „afacerea Skoda” şi anunţă că pe 15 septembrie se va întruni Comisia parlamentară, care va trage concluziile anchetei: „În sfârşit! Opinia publică o aşteaptă cu cea mai vie curiozitate!”.
„Lumină deplină!”
18 septembrie 1934. Editorialul „Iarăşi afacerea Skoda”, semnat TL: „Acum când afacerea Skoda reîncepe, un lucru trebuie să fie precis pentru toată lumea: înăbuşirea acestei afaceri, din motive de oportunitate politicianistă, ar fi cea mai mare greşeală şi ar duce la consecinţe de o gravitate nebănuită. (…) Opinia publică e prea enervată din pricina campaniei care s-a dus şi nu se poate da mulţumită azi cu jumătăţi de adevăruri şi cu jumătăţi de măsuri. Jocul facil al calomniei politice trebuie să înceteze. Opinia publică cere astăzi, în afacera Skoda, lumină deplină!”. Ediţiile speciale sunt la ordinea zilei: dezbaterile „Comisiunii Skoda” se prelungesc sistematic până târziu în noapte. 23 septembrie 1934. Editorialul lui Tudor Teodorescu Branişte face „Precizări importante în afacera Skoda”: „Prin urmare e limpede: guvernul Maniu n-a avut nici un amestec în fixarea preţurilor. (…) În al doilea rând: guvernul Maniu n-a avut nici o preferinţă pentru casa Skoda.(…) Ce mai rămâne de stabilit? Un singur lucru: dacă preţurile au fost stabilite de tehnicienii militari, cine sunt aciea care le-au fixat?(..) Nu este deajuns să se ştie că oamenii politici nu sunt vinovaţi. Trebuie să se ştie cu precizie dacă există vinovaţi şi cine sunt aceia”. Şedinţele „Comisiunii” vor continua până pe 29 septembrie. Raportul va purta numele celui care l-a întocmit: Bentoiu. Dar dezbaterile nu încetează nici până la sfârşitul anului.
Contractul Skoda, partea a doua
Însă o mişcare surpriză apropie punerea definitivă sub capac a întregii tărăşenii: liberalul Gh. Tătătrescu, preşedintele consiliului de miniştri şi ministrul armamentului, semnează un nou contract cu Skoda! Editorialul din 3 martie 1935, B. Brănişteanu, concluzionează „După contractul Skoda”: „Toată lumea e de acord că primul ministru a repurtat un succes pentru ţară şi pentru apărarea naţională, refăcând contractul furniturilor indispensabile armatei. Tot ce s-a reproşat vechiului contract apare înlăturat. Preţul a fost redus. Volumul furniturii a fost redus. Licenţele de fabricaţie au fost obţinute. Cursul coroanei cehe a fost menţinut la actuala paritate. Clauza aur nu a fost înregistrată. Materialul gata va fi imediat furnizat”. Iar „Adeverul” se întreabă la rubrica „Ultima oră” : „Va fi graţiat Szeletzky?”: „ Unele ziare au anunţat că în cursul tratativelor cari au avut loc între uzinele Skoda şi guvernul român, s-a pus şi chestiunea graţierii lui Szeletzky şi că s-ar fi ajuns la o înţelegere, în sensul ca fostul reprezentant al uzinelor cehoslovace la Bucureşti să fie pus în scurtă vreme în libertate”. În acea lună se împlineau doi ani de la arestare, dar Szeletzky fusese condamnat definitiv în toamna lui 1933. De aceea, se credea că va fi graţiat chiar în toamna acelui an.
Concluzii. Un singur vinovat
Ediţia din 8 martie 1935 anunţă că aportul comisiei a intrat în discuţie. Pe 27 martie 1935, se consemnează „Ultima zi a desbaterilor în afacerea Skoda”. Concluzii: în contractul cu Skoda, statul român a fost defavorizat; daunele se ridică la 1,7 miliarde de lei, prin practicarea de preţuri crescute ilegal: comparând preţurile cu cele dintr-un contract similar încheiat de Skoda cu Iugoslavia, s-a constatat ce preţurile pentru produsele Skoda livrate României erau cu 15-25% mai ridicate, diferenţa fiind însuşită de Bruno Szeletzky; interesele naţionale au fost neglijate: mai mult de o treime din derularea contractului putea fi încredinţată Uzinelor Reşiţa, Malaxa, Vulcan, Copşa Mică, Cugir, Astra, Vulcan, Romloc; factorii de decizie n-au fost consultaţi. Pejudiciul adus statului este estimat la 900 milioane de lei, fără a se lua în calcul clelalte contracte încheiate între anii 1922-1925 , în care statul a fost tot dezavantajat; fără să se afle cui, au fost plătite comisioane în valoare de 19.219.335 lei. Responsabili: Bruno Szeletzky, Romulus Boilă, care nu a putut justifica o parte din avere, generalul Sică Georgescu-că ar fi primit comisioane (nici una dintre aceste acuzaţii nu a putut fi probată), generalul Cihoski, cel care a semnat contractual, ministrul justiţiei Mihai Popovici, cel care a sistat percheziţia din 10 martie şi, în general tot guvernul PNŢ din 1930, prezidat de Iuliu Maniu. Ţărăniştii ripostează şi-i acuză pe liberali că au orchestrat tot scandalul. Doar Bruno Szeletzky rămâne arestat.
Expulzat din puşcărie
Pe 29 martie 1935, în „Desbaterea asupra afacerii Skoda”, B. Brănişteanu protestează vag: „S-a vorbit de şperţ, de corupţie, de sume fabuloase pe care Szeletzky le-ar fi plătit. Cui? Ancheta nu încearcă măcar să precizeze, necum să dovedească”. Pe 7 Aprilie 1935, Gheorghe Tătătrescu, preşedintele consiliului de miniştri şi ministrul armamentului, depune la Cameră, spre comparaţie cu cel vechi, noul contract: reducerea de 15,5% a preţului este evidentă. În data de 11 aprilie 1935, pe partea dreaptă a manşetei primei pagini „Adeverul” întreabă ironic, dar evident ostenit :„Noul contract Skoda a fost votat. Pe când noul scandal Skoda?”. Din pedeapsa de cinci ani, Bruno Szeletzky va executa trei , apoi va fi expulzat din România. Se pusese ”batista pe ţambal”.
Din toată nebunia, pe termen scurt, va câştiga grupul Malaxa-Auschnit, sponsori devotaţi ai camarilei regale: cei doi afacerişti speculează momentul şi-l conving pe Carol II că o industrie naţională de apărare este vitală pentru ţară. Regele aprobă iar cei doi încep să livreze produse proaste, la preţuri ameţitoare. Pe termen mediu, câştigă regele însuşi: peste trei ani, scandalul Skoda va fi un pretext perfect pentru instaurarea dictaturii personale. Pe termen lung, va câştiga Mişcarea Legionară, care, încă de la apariţie, transmitea un mesaj politic răspicat împotriva corupţiei.
Pe termen nelimitat, vor câştiga toţi cei care s-au înfruptat din banii propriei ţări, furaţi şi împărţiţi cu măiestrie de spionul Bruno Szeletzky.
Se încarcă comentariile...
