Marele „tun” cu tunuri: „Afacerea Skoda” (I)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu banii furaţi de la statul român de pe urma unui contract de armament supraevaluat, un spion mituieşte întreaga clasă politică dâmboviţeană


După primul război mondial, prin cazarmele româneşti s-a bătut pasul pe loc: în 1930, dotarea precară adusese armata în situaţia de nu mai putea servi interesele statului reîntregit. Industrie de armament nu exista, iar puţinele achiziţii de tehnică şi logistică militară erau făcute din străinătate, la preţuri prea mari pentru bugetul nostru firav. Se achiziţionau piese mărunte de la o mulţime de furnizori diferiţi, care practicau standarde diferite, aşa încât arsenalul autohton semăna mai degrabă cu un talcioc. În plus, primele semne ale crizei economice mondiale au şubrezit brusc puzzle-ul politic al proaspetei Europe, curentele extremiste au prins avânt, se simţea în aer pânda unui nou dezastru.


„Cu Cehoslovacia n-avem pentru ce să ne certăm”
În aceste condiţii, ”Adeverul” din 30 ianuarie 1925 dă semn că totuşi lucrurile încep să se mişte. În articolul  „Colaborarea cu Skoda pentru crearea fabricii de arme şi muniţiuni. Motivul ce determină această colaborare” se arată : „Ne-am interesat în cercurile iniţiate asupra eventualei colaborări a uzinelor Skoda cu statul nostru pentru crearea în România a unei fabrici de arme şi muniţiuni şi am voit să aflăm dacă acea colaborare e probabilă şi cari ar fi motivele ce ar putea s-o determine. Relaţiunile ce ni s-au dat sunt pline de interes. După ele, statul nostru doreşte să ajungă la o colaborare şi cu Skoda, pentru o serie de consideraţiuni de cea mai mare importanţă. În primul rând consideraţia că acele uzine aparţin unui stat amic şi aliat, cu care avem şi hotare comune. Cu Cehoslovacia n-avem pentru ce să ne certăm; contactul cu ea nu poate fi în nici o împrejurare tăiat. Altă consideraţie e că acele uzine au o reputaţie mondială, în ce priveşte utilajul technic. Apoi Cehoslovacia nu e o ţară dominantă care să ne poate impune voinţa ei prin presiune, astfel că acordul în toate împrejurările se poate stabili şi numai prin buna înţelegere, determinată de libera voinţă a fiecăreia dintre părţi. Fiind în apropierea noastră, uzinele Skoda sunt în măsură să facă livrările cu repeziciunea dorită, în cazuri de urgenţă.  Putem avea şi un avantaj financiar, întru cât moneta cehoslovacă e cea mai apropiată în curs de moneta noastră, în comparaţie cu valutele altor state, cari ne-ar putea da concursul la crearea fabricei de care avem nevoie. Tratativele ce se urmează cu Skoda se limitează numai la fabrica de muniţii, acele uzine neînţelegând să participe şi la crearea unei fabrici de avioane. Dacă acele tratative vor duce, cum e de aşteptat, la rezultatul dorit, uzinele Skoda sunt menite să ne procure şi materialele de construcţie ce nu se găsesc la noi. Statul nostru are tot interesul ca fabrica de arme şi muniţii să înceapă a funcţiona cât mai curând deaceea tratativele vor fi grăbite, cu condiţiunea să fie bunăvoinţă deplină din ambele părţi. Condiţiile puse de Skoda, ca ea să aibă conducerea technică şi comercială, sunt discutabile şi până-n cele din urmă se va putea ajune la înţelegerea dorită”.


Bruno Szeletzky, unul„de-al nostru”
Prin 1922, în România apare un personaj deopotrivă fermecător şi bizar: Bruno Szeletzky. Născut în Polonia, la Zakopane, trăieşte peste două decenii în Austria, unde activează ca ofiţer superior în armata austro-ungară. Se mută apoi în Cehoslovacia şi se angajează la o fabrică de armament aparţinând Uzinelor Skoda.  După o vreme, este transferat ca şef al reprezentanţei Skoda în România. Expert în  tehnicile militare şi în metodele de modernizare a vechiului armament, este des invitat de autorităţile militare să viziteze Depozitul de armament şi Arsenalul Armatei, pentru a fi consultat în privinţa posibilităţilor de modernizare a dotărilor. Cu acest prilej, află multe secrete privind înzestrarea armatei române. Nu e deci de mirare că reuşeşte să obţină autorizaţia de a se ocupa în România de vânzarea armamentului recondiţionat şi a maşinilor agricole din import. În acelaşi timp, încheie pentru Skoda contracte cu statul român în anii 1922, 1927, 1929 şi 1930. Se îmbogăţeşte spectaculos şi cucereşte lumea mondenă, se împrieteneşte la cataramă cu ofiţeri superiori, cu persoane influente în stat sau cu lideri politici, care nu scapă nici un prilej să-i elogieze competenţele. Devine „de-al nostru” şi, la un moment dat, chiar  lansează zvonul că şi-ar dori să obţină cetăţenia română. Este deci normal să intre sub lupa serviciilor de contrainformaţii româneşti, dar asta nu-l împiedică să-şi vadă liniştit de propria misiune. Şi încă o coincidenţă ciudată: în 1930, chiar el închiriază avionului britanic cu care principele Carol va pleca din exil cître ţară. Dar noul rege se va preface că nu-l cunoaşte în situaţia delicată în care Bruno se va pomeni.


O „floare” de contract şi doi „grădinari”
„Blindat” sub umbrela temeinicelor relaţii pe care şi le făcuse pretutindeni, în noiembrie 1928 lui Szeletzky i se cere să facă un studiu în legătură cu modernizarea armamentului românesc. Cu expertiza de care nimeni nu se îndoieşte, îl întocmeşte imediat: în mai 1929, prezintă oferta Uzinelor Skoda pentru furnizarea de armament statului român. Proiectul este analizat şi se ia decizia să se comande la Uzinele Skoda o parte din muniţiile şi armamentul necesare. Însă piesele de artilerie grea urmau să fie cumpărate din  Franţa. Szeletzky „unge mecanismele”, iar echipa de specialişti se întoarce cu vestea  falsă că tunurile fabricate la uzinele franţuzeşti  „Schneider” erau cu aproape 60.000 de dolari mai scumpe decât cele de la Skoda. Sub autoritatea guvernului ţărănist condus de Iuliu Maniu, care îşi doreşte să iniţieze o colaborare economică în cadrul Micii Înţelegeri între România şi Cehoslovacia, la data de 17 martie 1930, prin contractul nr. 6.102,  Ministerul Apărării Naţionale, condus de generalul Henry Cihoski, comandă Uzinelor Skoda muniţii şi armament în valoare de peste 5 miliarde de lei: tancuri şi tunuri antiaeriene de 75 mm, obuziere de 100 mm şi de 150 mm, aproape 200.000 de proiectile, plus chesoane, care de transport şi  căruţe port-ţeavă. Referatul de comandă este redactat de generalul Sică Popescu, secretarul ministrului de război, iar Cihoski îl semnează fără să clipească. Dar şi fără să ceară avizul Direcţiei armamentului, Comitetului Materialului, Direcţiei tehnice şi Consiliului superior al Armatei.


Un general acuză
În 1931, sub guvernarea Vaida-Voevod, în locul  generalulului  Henry Cihoski, la conducerea armatei vine generalul Ştefănescu Amza, un apropiat al regelui Carol II  şi al liberalilor. La sfârşitul anului, au loc trageri experimentale cu tunurile  fabricate la Skoda şi se constată că echipamentele „nu corespund necesităţii armatei” române. În consecinţă, ministrul cere sistarea temporară a comenzii şi concedierea lui Szeletzky de la conducerea reprezentanţei. Drept răspuns, Uzinele Skoda îl acuză de sabotarea contractului. După ce prinde de veste, Carol II cere măsuri drastice şi deconspirarea celor implicaţi. Îl viza de fapt în special pe Maniu care, prin intervenţiile sale publice, cenzurate prompt de guvernul Vaida, încerca să se dezvinovăţească atacând-o pe Elena Lupescu şi camarila regală care, în opinia lui, ar fi pus la cale tot circul. (Consecinţa: Maniu demisionează la 2 aprilie 1933 din funcţia de preşedinte al PNŢ, funcţie în care este ales la 6 mai Alexandru Vaida Voevod). Cât Ştefănescu Amza s-a aflat la pupitrul de comandă, Szeletzky şi-a văzut cuminte de treburi pe la biroul administrativ al reprezentanţei.

Şpăgarul Akyfxcsyafsyxhe
10 martie 1933. Un denunţ anonim reclamase că reprezentanţa Skoda la Bucureşti nu a plătit cîteva zeci de milioane de lei impozite către statul român. În urma lui, după orele prânzului, doi inspector financiari descind, cu mandate din partea Parchetului Ilfov, la sediul de pe stada Batiştei nr. 6 şi deschid seifurile. Stupoare: pe lângă documentele contabile obişnuite, descoperă în spatele uşilor blindate un vraf de documente militare româneşti secrete: copii după oferte şi comenzi de armament ce priveau alte firme furnizoare de armament, tabele cu calibrul tuturor gurilor de foc ale armatei române, rapoartele despre desfiinţarea uzinelor de armament de la Copşa Mică şi Cugir, chitanţe, state de plată, note defavorabile despre anumiţi generali şi ofiţeri, dovezi despre implicarea lor, alături de Herny Cihoski, apropiat de cercul Maniu, în luare de comisioane şi de mită. La proces, Szeletzky va declara zeflemitor că a primit hârtiile de la minister „prin poştă şi prin curieri”.  Alături de aceste documente, s-au găsit şi mai multe scrisori cu caracter confidenţial, pline de cuvinte cifrate (jurnaliştii de la „Dimineaţa” descoperă că „romiman” însemna „comision”,  reprezentantul cauciucului” era ministrul de finanţe, cel al apărării- „reprezentantul lemnului”,  contul secret din care se plăteau comisioanele se numea „Palaelibus” iar colonelului şpăgar Georgescu, care fusese delegat de MAN pe lângă reprezentanţa Skoda, i se spunea simplu „Akyfxcsyafsyxhe”.


Purgatoriu cu foc şi „Zig-zag”
Depăşiţi de situaţie, cei doi inspectori anunţă Siguranţa Generală, Parchetul Militar şi Prefectura Poliţiei. La ora 18, anchetatorii trimişi de urgenţă  de aceste instituţii intră în sediul firmei şi se apucă să cerceteze şi să trieze documentele. După un ceas, apare speriat şi Szeletzky. Pune mâna pe telefon şi îl sună pe ministrul ţărănist al justiţiei Mihai Popovici, care încercă să-i îndepărteze pe anchetatori, cerând să fie sistată cercetarea din ordinul primului ministru Vaida-Voevod. Abia după ora 22, aceştia ies din clădire cu braţele pline de câteva zeci de dosare, pe care le vor depune la Prefectura Poliţiei Capitalei. Vor fi şi singurele probe în procesul ce avea să urmeze. Însă, înainte de plecare, sigilează seifurile şi birourile cu petece de cârpă şi cu ceară şi lasă cinci jandarmi, conduşi de un gradat, ca să păzească sutele de acte rămase. Dar posturile de jandarmi sunt ridicate în urma unei dispoziţii misterioase. Aşa că, după miezul nopţii, Szeletzky intră lejer în sediu, rupe sigiliile şi pune pe foc toate hârtiile. Apoi se aşează la tejgheaua clebrului bar ”Zig-Zag” şi se apucă să bea temeinic până în zori. 


Sigilul l-a rupt o fetiţă
Cu toată strădania guvernului Vaida de a muşamaliza cazul, Partidul Naţional Ţărănesc, care trecuse déjà prin fracturări dureroase şi fusese covârşit de criza economic, ori anatemizat pentru reprimările sângeroase de la Lupeni (1929) şi Griviţa (1933), se trezeşte atacat din toate părţile. Şi de clasicii rivali liberali , şi de facţiunile din interior. ”Adeverul ” din 22 martie 1933, publică  „Buletinul Camerii. Afacerea Skoda. Comunicarea d-lui dr. Lupu. Răspunsul d-lui Vaida. Intervenţiile d-lor Goga şi Frasanovici”. Lupu, lider al dizidenţei ţărăniste, întreabă în plen ce este cu descindera făcută la administraţia uzinelor Skoda, dacă la descindere s-au găsit sau nu fraude fiscale, dar şi dacă „s-au aflat acolo acte care nu-şi au locul într-o arhivă privată ci în aceia a ministerului de război”, din ordinul cui a fost ridicată garda şi cine a rupt sigiliile. Ce anume documente compromiţătoare s-au găsit acolo şi „cum se face că reprezentantul Skodei, care după câte se pare este supus austriac, n-a fost arestat?”. Primul ministru Alexandru Vaida Voevod îi răspunde: cercetarea fiscală a fost ordonată cu un an în urmă,  s-a încheiat chiar un proces verbal,  care a dovedit că acţiunea nu a fost suficientă, de aceea s-a dispus reluarea ei. Cercetarea a fost legală, şi, într-adevăr, s-au găsit acolo şi acte „în care era vorba despre chestii militare şi armament”, care au fost ridicate şi s-au pus sigilii: ” D. general Uică comandantul corpului II armată a studiat actele şi le-a prezentat apoi primului ministru şi ministrului de interne. Este vorba despre tratative cu privire la livrări de armament”. Sigiliile au fost rupte de directorul Skodei „şi va avea să răspundă pentru asta”. În procesul verbal, incidentul apare zugrăvit astfel: „ (…) fiind nervos a atins din greşală un sigiliu care s-a rupt. Al doilea sigiliu l-a rupt fetiţa lui de 10 ani”. Lupu continuă însă necruţător: „Parcă am fi o colonie: să se rupă sigilii, să se sustragă acte.Chestiunea nu poate să rămână nelămurită. Este oare posibil să se facă ancheta câtă vreme Szeletzky e liber?”. Încolţit, guvernul Vaida se vede nevoit să pună la dispoziţiie dosarele. Şi surpriză: acestea conţin informaţii care-l acuză tocmai pe desconspiratorul Amza şi pe alţi ofiţeri. La 24 martie 1933, „Adeverul” anunţă: „Dosarul Skoda a fost depus pe biroul Camerei” iar Vaida declară: „Cercetările s-au terminat. În consecinţă, depun dosarul în mâna preşedintelui adunării şi îl rog să fixeze cât mai curând ziua de interpelări. Guvernul nu are nimic de ascuns”. Prima interpelare, o are tot Lupu, care cere din nou ca reprezentantul firmei Skoda să fie arestat.


Seletzky, arestat
25 martie 1933. Editorialul din „Adeverul”, intitulat „Afacerea Skoda, este sceptic:„ Până acum nu cunoaştem piesele pe cari dr. Lupu îşi întemeiază gravele acuzaţiuni. Având în vedere valoarea întregei comenzi, trebuie să constatăm că cifrele invocate de interpelator ne par atât de mari încât ele ar putea fi un prim indiciu că s-au exagerat proporţiile întregei chestiuni.(…) Ne rezervăm de aceia deocamdată orice apreciere, orice judecată definitivă”. În interior, pe câteva pagini întregi,  „Afacerea Skoda în discuţia Camerei. Interpelările d-lor N. Lupu, I.G. Duca, Octavian Goga, G. Brătianu şi Gr. Iunian”. Lupu îşi continuă rechizitoriul:  s-au alocat 15 miliarde pentru armament, dar pentru prima dată în istoria ţării nu este consultată „Comisiunea tehnică a VIII-a din ministerul armatei şi contractul se face în secret între compania Skoda şi ministerul armatei, unde titular era domnul general Henry Cihosky”.  Octavian Goga pune sare pe rană:„ Vă aduceţi aminte înainte cu 4 ani, sub guvernare d. Maniu, în zilele de glorioasă domnie a regenţei, cum deodată un val de panică s-a abătut asupra noastră: Ne atacă ruşii!(…) Acest val a pornit cu câteva luni înainte de încheera contractului. Şi acest val era declanşat numai ca să prepare o anume stare sufletească”. Se consemnează şi „Desbaterile de eri de la Cameră”: s-a radiografiat „  Seara zilei de 10 martie”, s-a dezbătut„ Ce cuprind dosarele” şi „Alte acte”.  Pe ultima pagină, „bomba”: „Senzaţionala întorsătură în afacerea Skoda. D. Bruno Seletzky a fost arestat azi la 8 dimineaţa”, „(…) pentru culpa de spionaj  şi rupere de sigilii ce i se impută”. După eveniment, „D. Vaida la rege”: „ D. dr Alexandru Vaida-Voevod , peşedintele consiliului, a fost primit azi la ora 12 şi jum. în audienţă la rege. Primul ministru a informat pe suveran de arestarea lui Seletzky şi de mersul instrucţiei parchetului militar în afacerea Skoda”. Tot „Adeverul” ridică şi  ”O problemă morală şi o luptă politică. După arestarea lui Seletzky”:„Odată Seletzky arestat, temeiul principal al campaniei dispare. Seletzky poate vorbi şi destăinui. Treaba celor vizaţi. (…) Rămâne partea a doua: plecarea guvernului”. 

„O afacere urâtă şi serioasă”
26 martie 1933. Editorialul ”În jurul afacerii Skoda” este semnat de B. Brănişteanu: „De aceia e de dorit ca uzinele furnizoare de armament să fie cel puţin naţionale, de aceia la conferinţa dezarmării s-a discutat şi chestiunea monopolului producţiunii de arme şi chestiunea concentrării, centralizării acestei fabricaţiuni. Pentru ca astfel să se asigure un control eficace ale ei şi să se elimine factorul legitim al profitului care incită pe fabricanţii de arme să promoveze tot ce sporeşte primejdia războinică. (…) Ei bine, omenirea întreagă are interes să facă front contra acestor metode ale industriei înarmărilor. Şi alt mijloc de a le stârpi nu  există decât a suprima înseşi cauza lor: războiul”. În interior, o pagină este dedicată unui singur subiect: „Camera a continut eri discuţia cazului Skoda”.  Constantin  Argentoianu constată: „ S-a făcut procesul d-nului Szeletzky şi s-a lăsat deoparte  afacerea furniturilor militare Skoda. Iată un prim lucru pe care nu l-am priceput. Or, afacerea în sine este o afacere urâtă şi serioasă. Eu cred că, în loc să se rupă cercul , apucându-se de păr d-l Szeletzky, era mai bine să se pună chestiunea: este sau nu  adevărat că, la un moment dat, s-a făcut comanda militară şi s-a comandat armament inferior armamentului care în acelaşi timp s-a comandat şi în altă ţară? Este sau nu adevărat că acest armament, inferior armamentului comandat în altă ţară, a fost comandat pe un preţ mai mare decât în cealaltă ţară?”.  G.G Mironescu, vicepreşedintele consiliului  şi ministru de interne, se simte dator să facă precizări: „S-au aplicat cinci sigilii.(…) S-a întâmplat că omul n-a venit acasă în cursul nopţii, a venit spre ziuă, şi a doua zi dimineţă copila lui cea mică a stricat sigiliul. A constatat judecătorul şi nimeni nu a făcut învinuire în această privinţă, pentru că era vorba de un biurou, o cameră de lucru unde nici nu se putea presupune că ar fi acte secrete”. Chiar dacă „ Interogarea lu Szeletzky va fi reluată Luni”,  „Organele militare care instruiesc afacerea şi-au format însă, din cercetarea actelor dela dosar şi din cercetări paralele convingerea că Szeletzky a exercitat la noi în ţară o vastă operaţiune de corupţie şi a avut şi alte ocupaţii decât cele strict comerciale”. În „Adeverul” din 29 martie 1933,  N.Lupu se întrebă  ”De ce Szeletzky nu a fost dus la Jilava? Se bucură oare de un tratament de favoare?” şi  se cere ca dosarul afacerii se discute şi în Senat.


Sică se sinucide „sărac şi cinstit”
În 31 martie 1933, pe prima pagină, se anunţă cu litere de-o şchioapă: „Sinuciderea generalului Sică Popescu. Impresia produsă în toate cercurile. Conţinutul scrisorilor lăsate de defunct”: ”Generalul a fost foarte enervat de ultimele evenimente. (…) El a plecat dela Bucureşti , unde a sta câteva zile, iar Marţi când s-a întors din Capitală, părea atât de agitat, încât membrii familiei, îngrijoraţi, au început să-l supravegheze pentru a împiedica producerea vreunui act funest. Totuşi, pe la ora 5 jum., scăpând un moment de sub supraveghere, în vreme ce aghiotantul lui (…) se afla în cabina telefonică a comandamentului, generalul Popescu s-a închis în biroul său şi, cu un revolver pe care-l avea pregătit, şi-a tras un glonte în tâmpla dreaptă, care i-a ieşit prin tâmpla stângă”. A lăsat în urmă patru scrisori adresate mareşalului Presan, generalui Condeescu, fost ministru de război, colonelului Aldea, şef de stat major, şi soţiei sale Margareta Popescu. ”În scrisorile adresate d-lor Mareşal Presan şi general Condeescu, Sică Popescu arată că e nevinovat de tot ce i se pune în sarcină că a trăit cinstit şi moare sărac (…)  Soţiei sale îi cere ertare pentru gestul care îl face şi-i cere deasemeni iertare că moare sărac (…). El mai spune că de doi ani era persecutat sistematic de generalul Ştefănescu-Amza. Nemaiputând suporta aceasta, este silit să-şi pună capăt zilelor”. Pe ultima pagină se publică „Scrisorile lăsate de generalul Sică Popescu. Textul celor patru scrisori”, „Cum s-a sinucis generelul Sică Popescu”. Pe 1 aprilie 1933. ”Citirea scrisorilor generalului Sică Popescu provoacă scandal” în Cameră. Autorul lecturii: subsecretarul de stat Armand Călinescu.


Mită prin subscribţie de acţiuni
Câteva zile mai târziu, se aduce în prim plan „Stadiul cercetărilor în afacerea Skoda”: „Din registrele confiscate de organele fiscului la reprezentanţa Skodei, d. inspector Tănăsescu a făcut o importantă descoperire. Anume s-au găsit diverse sume trecute ca fiind plătite unei persoane cu nume fictiv, sume ce se ridică la 35 de milioane. Se crede că sub acest nume fictiv se află mulţi dintre aceia cari au primit bacşişuri de la Szeletzky (…) Mai putem da ca amănunt faptul că cele 35 milioane precum şi alte sume mari cari figurează în registrele lui Szeletzky provin din avansul de 245 milioane pe care i-a plătit statul roman firmei Skoda, în contul furniturilor de armament”. Se dă şi ştirea că, până la urmă, Szeletzky va fi mutat la Jilava. Pe 3 aprilie 1933, într-un articol despre sinuciderea lui Sică Popescu, ziarul german „Krefelder Zeitung” face o dezvăluire incendiară: „cele 300 milioane de lei s-au plătit între timp şi că prin urmare nu se mai opune nimic la iscălirea contractului. Cele 300 de milioane de lei reprezentau condiţia pusă de guvernul român ca firma Skoda să subscribe acţiuni în valoare de 300 milioane de lei la instituţia de stat Creditul Agricol, pentru a fi acceptat contractul de livrare de arme”.
 

Știri Interne



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite