Un deţinut a evadat din Penitenciarul din Cricova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Un deţinut condamnat la 12 ani de închisoare a evadat luni, 24 mai, din Penitenciarul nr.4-Cricova. Este vorba despre Cebanica Valentin Alexandru, născut pe 17 noiembrie 1993, originar şi locuitor al satului Porcari, raionul Ştefan-Vodă.

Condamnatul nominalizat a deteriorat lacătul de la tavan care duce spre acoperişul blocului administrativ şi, escaladând edificiile de pază ale penitenciarului, s-a deplasat într-o direcţie necunoscută.

În prezent, de către serviciile abilitate ale sistemului administraţiei penitenciare, în comun cu organele de poliţie, se întreprind acţiunile necesare de căutare a condamnatului, fiind constituite filtre  în localităţile din raza penitenciarului.

Pentru fapta săvârşită, suplimentar la pedeapsa pe care o ispăşeşte din anul 2019, acesta riscă a fi condamnat suplimentar în baza art. 317 Cod penal „Evadarea din locurile de detenţie”.

Menţionăm că anterior, deţinutul a mai fost condamnat.

Persoanele care deţin informaţii despre locul aflării deţinutului sunt rugaţi să sune la numerele de telefon: 112; 0 (22) 45-45-25; 078903520; 078777408; 078777403.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite