Streleţ recunoaşte că interceptările telefonice ce-l vizează sunt autentice REVISTA PRESEI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Streleţ, deputat PLDM
Valeriu Streleţ, deputat PLDM

Deputatul PLDM, Valeriu Streleţ care este implicat în scandalul interceptărilor telefonice alături de premierul Filat, Dorin Recean, Iurie Ciocan şi alţii, recunoaşte că a dat indicaţii şefului de la Fisc. La rândul său, deputatul PL, Valeriu Munteanu cere ca toţi cei vizaţi să-şi prezinte demisia.

“Este şocant că au fost interceptate telefoanele unor înalţi demnitari şi cel mai grav este că au fost date în presă. Povesti de adormit copii că CNA nu ştie nimic despre ele. Ceea ce s-a întâmplat de vineri încoace sunt acţiuni ale PD-ului, deoarece CNA se află la cheremul unui singur om. Totul s-a făcut intenţionat”, a specificat Streleţ, transmite inprofunzime.md.

În replică, deputatul democrat Igor Corman nu a vrut să comenteze acuzaţiile, însă vizavi de telefoanele ascultate s-a pronunţat. “Ne interesează dacă ele au fost făcute legal sau nu şi cum au nimerit ele în presă. M-am gândit şi eu că am două telefoane în buzunar şi deja nu mai vrei să pui mâna pe el. Până la urmă, există prezumţia nevinovaţiei”, a menţionat Corman.

La randul său, deputatul PL, Valeriu Munteanu este de părere că interceptările au fost realizate în cadrul urmării penale în cazul Nicolae Vicol. “Eu sunt departe de gândul că ele au apărut întâmplător în presă. PL condamnă acest fapt. Eu nu încerc să-i apăr pe Chetraru şi Zumbreanu. Toţi poartă responsabilitate. Noi o să cerem să nu fie jumătăţi de măsură. Tot ce s-a făcut nu este moral. Cred că Vicol este cel mai bucuros că este închis. Mă mir cum Vicol nu a intrat în comă după un asemenea tratament, după felul în care îşi băteau joc. Eu am rămas şocat”, a punctat Munteanu.

30 de milioane de lei despăgubiri pentru erorile procurorilor, poliţiştilor, judecătorilor şi executorilor judecătoreşti

Moldovenii au primit, anul trecut, aproape 30 de milioane de lei despăgubiri din partea statului. Banii sunt compensaţii pentru gafele procurorilor, poliţiştilor, judecătorilor şi executorilor judecătoreşti. Şi asta ca urmare a încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzelor sau de neexecutare a hotărârilor, dar şi pentru acţiunile ilicite cauzate de aceşti funcţionari, informează publika.md.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, cele aproximativ 30 de milioane de lei au fost acordate în baza a doar 187 de hotărâri judecătoreşti. Numărul total al cererilor de chemare în instanţă se ridică, însă, la peste 1.600, iar sumele indicate drept despăgubiri sunt de aproape trei miliarde de lei.

În una dintre cereri, un agent economic cere daune de la stat, în sumă de peste 430 de milioane de lei. Cetăţenii solicită bani atât în lei, cât şi în euro. Moldovenii au obţinut dreptul de a cere despăgubiri de la stat în 2011, atunci când Parlamentul a aprobat o lege în acest sens, cu scopul de a micşora numărul cererilor depuse la CEDO.

Încă o zi de negocieri la Lvov

Rezultatele negocierilor în problema transnistreană vor fi prezentate în seara zilei de astăzi într-o conferinţă video transmisă de la Lvov. Tratativele continuă pentru a doua zi în Ucraina, informează jurnaltv.md.

Chişinăul este reprezentat de vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, iar Tiraspolul - de şeful departamentului de externe din stânga Nistrului, Nina Ştanski. Amintim că anterior, Carpov declara că va aborda la Lvov inclusiv problema plăcuţelor cu numere de înmatriculare auto. Este prima rundă de negocieri în formatul "5+2" de când Ucraina a preluat preşedinţia OSCE. Ultima întâlnire a avut loc în luna noiembrie 2012, la Dublin, Irlanda.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite