Primarul de Cimişeni, învinuit de şantaj
0Alesul local va fi judecat pentru comiterea infracţiunii de şantaj. Edilul este învinuit de procurori că, prin ameninţare cu moarte, i-a cerut unui sătean să-i transmită dreptul de proprietate asupra unor terenuri din extravilanul satului.
Pentru ca ameninţările nu s-au soldat cu rezultatele aşteptate, primarul s-a deplasat în barul care îi aparţine familiei bărbatului şi, continuând ameninţările, l-a lovit cu un scaun în cap. Victima a fost internată în spital cu traumă cranio-cerebrală închisă.
Cauza penală deschisă pe numele primarului bătăuş a fost transmisă Judecătoriei raionului Criuleni. Acesta este cercetat în stare de libertate.
Tot pentru şantaj, dar şi huliganism agravat, este cercetat şi primarul satului Bahmut, raionul Călăraşi. Potrivit procurorilor, acesta ar face parte dintr-un grup criminal organizat care a încercat să deposedeze mai multe persoane de proprietăţi scumpe. Cauza penală se află pe rol la Judecătoria sectorului Centru.