Noi provocări la Nistru. Separatişii de la Dubăsari cer arendă lunară de la Gimnaziul din Corjova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou început de an şcolar, noi probleme pentru elevii, dascălii şi părinţii din satul Corjova, raionul Dubăsari. Aşa-zisă administraţie orăşenească de la Dubăsari (care ţine de Tiraspol) a somat Gimnaziul din localitate (controlat de autorităţile constituţionale) să achite lunar arendă de 42.000 de lei sau aproape jumătate de milion de lei pe an.

Directorul şcolii, Constantin Sucitu, a declarat pentru Publika TV că zilele trecute a fost anunţat de forţele separatiste că, din acest an, instituţia va trebui să achite 42.000 de lei lunar pentru chiria spaţiului. Sucitu mai spune că aceşti bani nu erau prevăzuţi şi că a anunţat ministrul Educaţiei de la Chişinău.

George Balan, şeful Biroului pentru Reintegrare, spune că cererea Tiraspolului este nefondată. "Acest subiect a fost discutat cu reprezentantul politic din Tiraspol şi am decis să nu fie întreprinse careva acţiuni, pentru a nu înrăutăţi situaţia. La acest subiect au fost informaţi şi partenerii din procesul de reglementare a conflictului, cei din OSCE, UE şi alţii. Acest subiect urmează să fie discutat în cadrul grupului sectorial. Va fi identificată o soluţie, care nu va afecta activitatea acestor şcoli", a declarat Balan pentru Publika TV.

Gimnaziul din Corjova are probleme cel puţin de două ori pe an, la începutul şi sfârşitul anului şcolar, când răsună imnul Republicii Moldova şi este arborat tricolorul. Aceasta taxă de arendă este o nouă invenţie a separatiştilor, care au găsit un motiv nou pentru a-i hărţui pe oamenii din localitate. Oficial, Corjova are dublă subordonare - şi separatiştii pretind că o controlează, şi forţele constituţionale. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite