Doar jumătate dintre absolvenţii liceelor au trecut cu succes de examenul de BAC. Restul vor veni la sesiunea suplimentară
0În acest an, numai 54% din elevii claselor a 12-a au susţinut examenul de Bacalaureat cu succes. Doar un singur elev a avut nota 10 pe linie.
Nota medie de 9 sau mai mare au avut-o 172 de elevi.
Numărul absolvenţilor care au obţinut nota medie 8 sau mai mare este de 1.316.
Directorul Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, Anatol Topală, afirmă că în comparaţie cu anul 2015, când au fost eliminaţi din sălile de bacalaureat 59 de elevi, în acest an, numărul celor eliminaţi a scăzut la 51.
În perioada de 27 şi 28 iunie, fiecare candidat îşi va putea vedea lucrările verificate, accesând pagina de internet www.bac.edu.md cu ajutorul unei parole pe care o vor obţine de la instituţia de învăţământ în care şi-au făcut studiile.
Elevii care nu sunt satisfăcuţi de notă pot depune contestaţii timp de 48 de ore, până pe 28 iunie, ora 18.00.
Rezultatele finale după examinarea contestaţiilor vor fi anunţate pe data de 6 iulie.
Cei care au picat una sau mai multe probe se pot înscrie pentru sesiunea suplimentară de bacalaureat, care va fi organizată în perioada 18-25 iulie.
Pentru aceasta, tinerii trebuie să depună o cerere în scris, la centrele de bacalaureat unde au susţinut sesiunea de bază, în data de 6 şi 7 iulie.