Cum îşi planifică moldovenii vacanţa de Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Dacă unii obişnuiesc să-şi petreacă sărbătorile de Paşti în familie, la părinţi, alţii optează pentru o vacanţă pe malul mării. Cei care doresc să ajungă în locurile sfinte de Paşti trebuie să scoată sume mai mari din buzunar.

Elena Fetescu, director de agenţie de turism, a declarat pentru IPN că sezonul de vacanţe în Turcia începe aproximativ la jumătatea lunii aprilie, iar pentru că Paştile anul acesta este la sfârşitul lunii, sunt persoane care aleg să-l sărbătorească pe litoralul turcesc. Sejurul de şapte zile pentru doi adulţi porneşte de la 800 de euro într-un hotel de cinci stele, all inclusive. Există solicitări şi pentru Egipt, iar preţurile pornesc de la 900 de euro.

Operatori turistici propun şi pelerinaje la locurile sfinte din Ierusalim, Nazaret, Bethleem. Dacă în martie sau mai preţul, fără zbor, porneşte de la 700 de dolari pentru o persoană, atunci în preajma sărbătorilor de Paşti acesta porneşte de la 1200 de dolari pentru o persoana, biletele incluzând cazare, transfer şi trei excursii.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor, în anul 2018 au plecat în străinătate 264,1 mii de turişti şi excursionişti. Moldovenii au preferat să călătorească, în principal, în Turcia (36,3% din totalul celor plecaţi în străinătate) Bulgaria (23,2%) şi România (11,7%).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite