Cine este tânăra care se împarte între sectorul energetic şi actele de caritate. „Am fost privită sceptic la început din cauza vârstei”
0Alexandrina Robu are 24 de ani şi este prototipul tânărului activ care le reuşeşte pe toate. Ocupă o funcţie de conducere în domeniul energetic, se află în fruntea tinerilor antreprenori din Republica Moldova, este lector universitar, organizează acte de caritate, a vizitat 28 de ţări şi a dat mâna cu oameni importanţi din întreaga lume.
Alexandrina spune că a devenit membru activ al societăţii civile la 15 ani. În timp ce alţi colegi păreau mai preocupaţi de distracţie, plimbări şi ieşiri în oraş, Alexandrina se gândea la bunăstarea celor din jur. „Pe la 15 ani am fondat împeună cu nişte prieteni clubul Interact Chişinău care este parte a familiei Rotary International. Primul proiect a fost mic, am confecţionat trăistuţe pe care am desenat tot felul de simboluri ale Republicii Moldova şi le-am vândut în centrul Capitalei, de Ziua Oraşului. Am făcut atunci 4.000 de lei cu care am cumpărat lucruri necesare pentru o grădiniţă de copii din Chişinău”, îşi aminteşte Alexandrina.
Primul concert de caritate
Interact Chişinău a fost printre primele organizaţii care au pus pe picioare un concert de caritate. „Acum, astfel de evenimente sunt obişnuite, prin 2007 însă nu se prea auzea de concertele de caritate. Noi am organizat unul tare frumos. Au cântat o mulţime de artişti. Am adunat 55.000 de lei şi am cumpărat aparate auditive pentru 15 copii care nu au au auzit niciodată”, povesteşte tânăra. Dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi i-a fost insuflată de părinţi. „Ei mi-au spus că dacă pot ajuta un om, să nu ezit şi să mă implic. Mi-am dat seama că vreau şi sunt în stare să schimb vieţile oamenilor”, spune Alexandrina.
Un program încărcat
Tânăra a avut dintotdeauna zile pline. „Am avut o adolescenţă plină de activităţi. Am făcut dansuri, teatru şi multe altele pentru că aşa mi-am dorit. Nu regret că nu am avut o adolescenţă foarte normală”, afirmă Alexandrina care recunoaşte că lucrurile nu s-au schimbat la maturitate. Cu atâtea funcţii, proiecte şi angajamente de onorat, e greu să mai găseşti timp pentru prieteni. „Ies din casă la opt dimineaţa şi mă întorc la nouă seara. Părinţii mei nu sunt foarte fericiţi”, glumeşte tânăra care adesea apucă să-şi vadă prietenii doar la evenimentele oficiale pe care le organizează.
Pe lângă funcţia de director executiv la Asociaţia Patronală în Domeniul Energetic din Republica Moldova, cea de preşedinte a Asociaţiei Tinerilor Antreprenori, reprezentant al Tinerilor Antreprenori din UE sub patronajul Comisiei Europene, membru al Rotaract Club Chişinău, Alexandrina Robu este şi lector universitar. Predă politologie şi istoria statului şi dreptului. „Prima dată când am intrat în sala de curs, studenţii s-au mirat că sunt atât de tânără. Îmi amintesc că s-au ridicat în picioare să mă salute, iar eu nici nu mi-am dat seama. Am început să scriu în catalog şi abia după câteva minute am realizat că ei încă aşteaptă să-i invit să ia loc. Stabilim împreună modul în care au loc lecţiile. Îi ascult şi încerc să fac orele cât mai interesante”, spune tânăra profesoară.

Alexandrina Robu, alături de eurodeputatul Andi Cristea. FOTO Arhivă Personală
Cum e să lucrezi printre bărbaţi
Ocupând un post de frunte în domeniul energetic, cei mai mulţi colegi ai Alexandrinei sunt bărbaţi. „E interesant să lucrezi alături de bărbaţi. De altfel, nu există mari diferenţe. Dacă eşti profesionistă, eşti şi apreciată. Desigur că se mai poate strecura în discuţii câte un compliment sau o atenţie, dar asta nu face decât să-ţi lumineze ziua”, mărturiseşte Alexandrina. A avut parte de reticenţe, în special din cauza vârstei. „Am fost privită sceptic la început din cauza vârstei, mai ales că sectorul energetic este unul închis, serios. Mulţi directori de companii nu au crezut în succesul asociaţiei noastre. Pe parcurs însă, a dispărut toată neîncrederea”, spune aceasta. Alexandrina a călătorit mult şi a avut ocazia să cunoască oameni importanţi, de la directorul celei mai mari companii petroliere din Brazilia până la fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. „Am dat mâna şi cu foşti preşedinţi ai Republicii Moldova, cu secretarul general Eurelectric, Hans Ten Berge sau cu directorul general al companiei Enel, care se află pe locul patru în lume în topul companiilor energetice”, spune Alexandrina.
Despre Rotaract Club Chişinău
Rotaract Club Chişinău este parte a organizaţiei Rotary International care are la nivel mondial peste 1 milion de membri. „Scopul nostru este promovarea păcii în lume, alfabetizarea, eradicarea poliomelitei, ajutarea păturilor social-vulnerabile, contribuirea la dezvoltarea comunităţii în care trăim. În acest an, Rotary International a ales un motto foarte interesant - «Fii un dar pentru umanitate!». Noi organizăm proiecte în scop caritabil în diverse sfere. Recent, s-a desfăşurat Cupa Rotaract la volei, iar din banii adunaţi am construit un teren de agrement pentru copiii Spitalului Oncologic din Chişinău. În 2013, am organizat un eveniment numit „Şahul Uneşte”, în cadrul căruia au acceptat să joace o partidă de şah şi reprezentantul Băncii Mondiale în Moldova şi fostul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel”, povesteşte Alexandrina Robu care ţine să menţioneze că Rotary International este unul dintre cele mai vechi cluburi din lume, fiind fondat încă în anul 1905. „Am reuşit să ajutăm mulţi oameni. Îmi amintesc că am salvat o fetiţă de la moarte, adunând bani pentru o operaţie la inimă de care avea nevoie. Mergem constant la orfelinate şi aziluri de bătrâni cu daruri şi tot felul de lucruri necesare”, afirmă tânăra.
Gândul are energie
Alexandrina este sigură că un tânăr le poate face pe toate, atâta timp cât ştie clar ce îşi doreşte. „Un tânăr trebuie să-şi pună obiective şi să facă totul cu încredere şi dragoste. Cred cu desăvârşire că dacă îţi doreşti ceva enorm, universul munceşte alături de tine a-ţi realiza visul. Mai cred că nu trebuie să vorbeşti foarte mult despre dorinţele şi planurile tale. Gândul are energie şi atunci când vorbeşti foarte mult despre el, îi iei din putere”, susţine Alexandrina.