Chişinău: Mamele care ies cu copiii la cerşit riscă să fie decăzute din drepturile părinteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Mamele care îşi scot copiii la cerşit riscă să fie decăzute din drepturile părinteşti. Atenţionarea a fost făcută de către şefa interimară a Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Lucia Caciuc, care a constatat că, odată cu încălzirea vremii, tot mai multe femei cu copii cerşesc în parcuri sau în preajma bisericilor, mai ales în zile de odihnă sau sărbătoare, transmite IPN.

La şedinţa operativă de la Primărie, Lucia Caciuc a declarat că, săptămâna trecută, au fost efectuate zece ieşiri în teritoriu, unele cu implicarea poliţiei. În cele mai multe cazuri sunt vizate familii din afara Chişinăului, care sunt la evidenţa autorităţilor locale şi care au beneficiat sau beneficiază de ajutor social.

Lucia Caciuc a spus că, deşi li se comunică riscul de a fi decăzute din drepturile părinteşti, unele mame şi-au făcut o sursă de venit din cerşit. Într-un caz recent, femeia avea la ea 400 de lei şi a spus că banii pe care îi câştigă din cerşit timp de o zi îi ajung să-şi întreţină copilul o săptămână.

„Procedura de decăderea din drepturi părinteşti este foarte lungă şi anevoioasă, dar există cumva şi viziunea că e mai bine să păstrăm totuşi copilul în familie. Nu vom scăpa de problema respectivă atât timp cât noi, cetăţenii, continuăm să le oferim bani celor care cerşesc. Nu este o soluţie. Există o sumedenie de proiecte sociale, există fonduri prin care li se alocă susţinere. Bine, nu sunt suficienţi bani, dar sumele ar putea să le rezolve o parte din probleme. Mai există şi autoritatea publică locală, care ar trebui să aibă grijă de aceste mame”, a subliniat Lucia Caciuc.

Autorităţile recunosc că, mai ales în mediul rural, este complicat să găseşti un loc de muncă, dar nu este imposibil, şi interesul copilului trebuie să primeze.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite