CEDO a respins solicitarea Federaţiei Ruse privind cazul lui Vadim Pisari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEDO a respins cererea Rusiei în cazul Pisari
CEDO a respins cererea Rusiei în cazul Pisari

Judecătorii Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) au respins cererea Federaţiei Ruse de a retrimite cauza lui Vadim Pisari în faţa Marei Camere, anunţă Organizaţia „Promo-Lex”.

Potrivit unui comunicat al „Promo-Lex”, completul CEDO format din 5 judecători a decis pe 20 octombrie respingerea cererea Federaţiei Ruse. Solicitarea Guvernului Federaţiei Ruse a fost făcută în baza articolului 43 al Convenţiei, potrivit căruia orice parte în dosar, poate în cazuri excepţionale, să solicite remiterea cauzei în faţa Marei Camere.

Amintim că CEDO a pronunţat, pe 21 aprilie, hotărârea în cazul tânărului Vadim Pisari, care a fost ucis pe 1 ianuarie 2012 de către un soldat rus şi a condamnat Rusia la achitarea  despăgubirilor sub forma prejudiciului moral în sumă de 35.000 euro şi 5.580 euro costuri şi cheltuieli pentru asistenţa juridică. 

Ambasadorul cu misiuni speciale din cadrul Ministerului rus de Externe, Serghei Gubarev, a declarat că procurorii de la Chişinău tergiversează acest caz prin faptul că nu confirmă primirea rezultatelor investigării acestui caz în Rusia.

Un înalt oficial rus a minţit în privinţa dosarului Vadim Pisari, tânărul ucis de un militar rus. „Este o secătură”

Solictat de Adevărul Moldova, procurorul militar principal, Ion dediu,a  respins aceste acuzaţii, menţionând că din cauza că Rusia a adoptat deja o decizie în acest dosar, autorităţile de la Chişinău nu pot finaliza cauza iniţiată privind investigarea morţii tânărului Vadim Pisari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite