Voronin, Hitler şi Uniunea Europeană. Şi experţii de la Bucureşti
0
Trebuie să încep cu falşii profeţi care au fost porecliţi pe nedrept jurnalişti, experţi sau analişti. Înaintea alegerilor parlamentare de la Chişinău au circulat multe zvonuri legate de ce se va întâmpla după scrutin.
Că vor fi tulburări de stradă, că va fi repetat Maidanul de la Kiev, că va izbucni un contra-Maidan precum cel din Donbas, că este imperios necesară o coaliţie de unitate naţională a partidelor proeuropene împreună cu comuniştii sau chiar – de ce nu? – cu socialiştii lui Igor Dodon.
Ce m-a surprins cel mai mult a fost că tot acest amestec tulbure a fost pritocit de voci de la Bucureşti şi Chişinău. Mass-media de la Moscova s-a mulţumit să reflecte aproximativ corect alegerile din Republica Moldova (bineînţeles cu excepţia tentativei de a reface pe invers povestea cu procesul de votare în diaspora care a jucat un foarte puternic rol în imaginea alegerilor prezidenţiale de la Bucureşti). Maidanul de la Kiev a evoluat în decursul a multe luni de zile, la fel şi contramaidanul din estul Ucrainei. Ca să nu mai spunem că Ucraina nu este Republica Moldova şi viceversa. Autorităţile de la Chişinău au făcut tot posibilul să ţină sub control ameninţările extremiste şi să dezamorseze orice potenţial conflict.
În ce priveşte participarea comuniştilor şi socialiştilor la o eventuală guvernare alături de partidele proeuropene nu trebuia decât să aruncăm o privire pe interviul acordat de Voronin ziarului „Adevărul” cu doar o zi înainte de alegeri. Şeful comuniştilor spunea cam aşa: „Putin este o persoană cu caracter, cu capacităţi deosebite, pe mai multe dimensiuni. (...) l-am perceput ca pe o persoană cu capacităţi democratice şi omeneşti înalte”. Prima concluzie: Putin este o persoană deosebită. Apoi, acelaşi Voronin spunea: „Ceea ce n-au reuşit cu alde Hitler, nu vă supăraţi, alde Antonescu, cu tancurile, cu avioanele, acuma le fac paşnic cu Uniunea Europeană”. Mai pe scurt, Voronin consideră că nu există diferenţe între cel de-al III-lea Reich al lui Adolf Hitler şi Uniunea Europeană. Cu astfel de păreri, Voronin nu prea avea cum să fie partener de guvernare al partidelor europene. Sau putea fi, dar fără vreun viitor deosebit pentru respectiva guvernare. În campania electorală Voronin şi-a moderat discursul, a renunţat la atacurile virulente, a preferat să adopte o mină raţională şi să vorbească despre renegocierea Acordului de asociere cu UE, nu despre denunţarea lui (aşa cum a făcut Dodon, liderul socialiştilor). Însă adevărata părere a lui Voronin faţă de UE este cea expusă în interviul citat: un al IV-lea Reich nazist.
Şi aici vine constatarea tristă: la Bucureşti există foarte puţini oameni care înţeleg cu adevărat ce se întâmplă în Republica Moldova. Există într-adevăr o mare dorinţă la unii oameni de a contribui cu ceva la apropierea celor două maluri ale Prutului, există un spaţiu cultural şi lingvistic comun care se află într-un plin proces de reintegrare (prin contribuţia de excepţie a valului de scriitori basarabeni care au trecut Prutul cu succes).
Pe scurt, există bunăvoinţă, însă per total expertiza mediatică şi politică lasă foarte mult de dorit. Există mulţi experţi formaţi între zidurile sălilor de conferinţă, există jurnalişti care aleargă cu orice preţ după bombe de presă şi cad în plasa dezinformărilor, ajungând să molfăie mesaje toxice, există oameni de bine care se lasă descurajaţi prea repede de unele jigodii profitoare.
Una peste alta, alegerile parlamentare de la Chişinău au avut un rezultat proeuropean. Partidele care susţin apropierea dintre Chişinău şi Bruxelles pot forma o majoritate guvernamentală. Există însă foarte multe asperităţi între aceste partide care trebuie netezite. Experienţele anterioare ale guvernării de coaliţie între Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal nu au fost chiar cele mai fericite.
În Republica Moldova toate sondajele de opinie au constat o creştere a nemulţumirii populaţiei. Şi totuşi a existat un masiv vot proeuropean. Este un al doilea cec în alb pe care partidele proeuropene de la Chişinău îl primesc de la propriii cetăţeni. Mă tem că nu va exista o a treia şansă – este oricum o mare minune că a existat a doua. Politica de la Chişinău ar trebui să fie simplă de acum înainte: o guvernare de succes care să permită alegerea unui nou preşedinte în 2016. Trebuie pierdut cât mai puţin timp cu negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare – deşi aici vor fi probleme de orgolii şi poliţe neplătite care vor fi foarte greu de rezolvat. Şi din nou vor apărea tot felul de experţi care să leorpăie tot felul de zoaie tulburi.
Se încarcă comentariile...
