Vladimir Socor: Reformatorii de la Chişinău au fost înfrânţi. Comuniştii nu reprezintă o variantă viabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Socor, analist Jamestown Foundation. Foto Adevărul
Vladimir Socor, analist Jamestown Foundation. Foto Adevărul

Echipa politicienilor reformatori din PLDM a fost înfrântă de sistemul deficient de guvernare bazat pe partide, conform analistului politic al Fundaţiei Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, transmite IPN.

Analistul a precizat că nu pune pe picior de egalitate PLDM, pe de o parte, şi PD şi PL, pe de altă parte. „Este o mare greşeală de a egala aceste partide. Echipa lui Filat şi Leancă reprezintă acei politicieni reformatori care s-au remarcat prin ceva. Datorită eforturilor lor moldovenii călătoresc fără viză în Europa, a fost semnat şi ratificat Acordul de Asociere cu UE, au demarat mai multe reforme. Ceia ce nu se poate spune despre Partidul Democrat sau Partidul Liberal, pentru că n-au contribuit”, a adăugat Socor.

Vladimr Socor consideră că desemnarea lui Iurie Leancă la şefia cabinetului de miniştri „reprezintă o evoluţie pozitivă”, în urma negocierilor care au durat aproape două luni. „Iurie Leancă este cel mai bun prim-ministru din istoria Republicii Moldova. Deşi am unele rezerve faţă de persoana D-lui în legătură cu cedarea Aeroportului şi a Băncii de Economii, cred că perioada de guvernare a cabinetului de miniştri condus de Leancă a fost una pozitivă”, susţine analistul.

Comuniştii sunt dăunători

Referindu-se la o posibilă alianţă cu PCRM, Vladimir Socor a declarat că „nu este o formula viabilă şi avantajoasă pentru Republica Moldova”. În opinia analistului, „Partidul comuniştilor va încerca să extragă maximum de foloase” .

Cât priveşte condiţia recentă pe care au înaintat-o comuniştii privind legiferarea prin lege organică a statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova, Vladimir Voronin a calificat-o drept analfabetism juridic. „Statutul de neutralitate este consfinţit de Constituţie şi nici o lege organică nu este mai presus ca Legea fundamentală”, a afirmat Socor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite