VIDEO Socialiştii cer Curţii Constituţionale retragerea cetăţeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu
0Reprezentanţii PSRM au depus vineri, 26 august, o contestaţie la Curtea Constituţională prin care cer să fie verificată legalitatea privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova fostului preşedinte al României, Traian Băsescu.
Socialiştii consideră că acordarea cetăţeniei Moldovei lui Băsescu reprezintă o bătaie de joc faţă de stat.
„Persoana respectivă (referindu-se la Traian Băsescu) nu o dată a declarat că nu recunoaşte nici independenţa, nici statalitatea Republicii Moldova. Totodată, în aceste condiţii, preşedintele Timofti a acordat cetăţenia Republicii Moldova, ex-preşedintelui României”, a afirmat deputatul PSRM Vladimir Ţurcanu.
Ţurcanu a mai adăugat că decretul preşedintelui Timofti trebuie să fie declarat neconstituţional şi anulat.
El a subliniat că contestaţia conţine 19 foi, în care sunt diferite declaraţii a fostului preşedinte a României, care ar demonstra nerecunoaşterea de către acesta a independenţei şi statalităţii Republicii Moldova.
Amintim că Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au obţinut cetăţenia moldovenească în urma decretului semnat de Nicolae Timofti pe 9 iunie 2016.