VIDEO Familiile cu patru copii ar putea primi compensaţii de 100% la procurarea unui apartament. Anunţul făcut de PDM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat anunţă despre extinderea programului Prima Casă. În cea de-a treia fază, beneficiari vor fi familiile cu copii care şi-au procurat o locuinţă. Astfel, statul urmează să le compenseze treptat o parte din creditul luat de la bancă sau integral, în funcţie de numărul de copii, nu şi dobânzile. Anunţul a fost făcut marţi, 17 iulie, în cadrul unui briefing de presă, organizat la PDM, transmite IPN.

Premierul Pavel Filip, prim-vicepreşedinte PDM, a declarat că în cadrul programului Prima Casă 3, familiile cu un copil vor putea beneficia de un suport de 10% din valoarea creditului, iar cele cu doi copii – de 20%. Familiilor cu trei copii, statul le va compensa 50% din valoarea creditului, iar celor cu patru copii – 100%. Dobânzile la bancă pentru creditul accesat urmează să fie achitate de către beneficiarii proiectului.

Pavel Filip a menţionat că preţul apartamentului nu trebuie să depăşească un milion de lei. Achitarea valorii creditului de la bancă se preconizează să aibă loc timp de 18 ani. Proiectul este elaborat şi urmează să fie avizat de Guvern, iar ulterior aprobat în Parlament. Potrivit premierul, acest lucru urmează să se întâmple în cel mult două săptămâni.

Pavel Filip a amintit că pentru proiectul Prima Casă în bugetul de stat au fost rezervate 50 de milioane de lei. Pavel Filip a mai spus că executarea bugetului denotă că veniturile au crescut, iar până la sfârşitul anului este posibilă o creştere cu încă 20 de milioane de lei, ceea ce a permis extinderea programului.

Întrebat de jurnalişti referitor la preţurile plafon la carburanţi, care în ultimele patru săptămâni au fost suspendate de două ori prin decizia instanţei de judecată, Pavel Filip a spus că Ministerul Economiei şi Infrastructurii lucrează asupra unei iniţiative de modificare a legislaţiei în domeniu şi a metodologiei cu privire la stabilirea preţurilor. Premierul a mai spus că adresarea în instanţă a fost un instrument prin care a putut interveni Guvernul pentru a lua un răgaz şi a veni cu modificările necesare. O soluţie urmează să fie prezentată într-o săptămână.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite