Veaceslav Platon: Voi începe o activitate obştească, politică şi educativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veaceslav Platon

Omul de afaceri Veaceslav Platon susţine că la sfârşitul săptămânii trecute, când Procuratura a anunţat că renunţă la învinuirile care îi sunt aduse, în sfârşit i s-a făcut dreptate. Însă, potrivit lui, în aceeaşi zi, preşedinta Maia Sandu a lansat în adresa sa acuzaţii, spunând inclusiv că decizia procuraturii e dubioasă, dar şi că el atentează la securitatea şi stabilitatea financiară a statului.

Platon susţine că „după acest cinism şi aceste minciuni tupeiste, nu va tăcea, pentru că paharul s-a umplut”. „Voi începe o activitate obştească, politică şi educativă. Voi deconspira toată minciuna care astăzi persistă pe scena politică a acestei ţări”, a declarat Veaceslav Platon într-o conferinţă de presă la IPN.

La sfârşitul săptămânii trecute, Procuratura a renunţat la învinuirile în privinţa lui Veaceslav Platon, înaintate la mijlocul anului 2016. Acesta spune că învinuirile i-au fost înaintate de „procuratura lui Plahotniuc şi a statului capturat”. Or, „era vorba despre instrumente şi tentative folosite pentru a intimida şi a determina oamenii să i se subordoneze lui Vlad Plahotniuc”. 

Potrivit lui, până la extrădarea sa din Ucraina, în 2016, în societate a fost creată iluzia că autorii furtului miliardul sunt exclusiv Ilan Şor şi Vlad Filat. Însă, la revenirea sa, el a fost primul care a declarat deschis că principalul beneficiar a fost Plahotniuc. Veaceslav Platon  spune că a pierdut tot, chiar şi familia,.

Veaceslav Platon afirmă că nu a tăcut pe timpul lui Plahotniuc. Nu va tăcea nici acum. Va relata cine şi ce interese urmăreşte, cum este manipulată societate şi cum încearcă să obţină puterea. De asemenea, se aşteaptă la tentative de discreditare la adresa sa, dar spune că va opera doar cu fapte.

Omul de afaceri spune că Maia Sandu îi impută diverse infracţiuni, inclusiv şi furtul miliardului, pe când ea poartă responsabilitate pentru această fraudă. Platon afirmă că Maia Sandu, fiind membru în Guvern, a votat pentru modificarea legislaţiei cu privire la emiterea garanţiilor de stat, creând „bază legală pentru fraudă, astfel poartă responsabilitate colectivă pentru aceste fapte”.

„Doamna preşedintă niciodată nu i-a răspuns societăţii de ce a făcut aceste lucruri. Şi acum am o întrebare directă, foarte clară pentru Maia Sandu: De ce aţi făcut acest lucru? Ce motivaţie aţi avut? Întrebarea este foarte simplă: Aţi făcut-o pentru bani sau din prostie? Vreau să le răspundă tuturor cetăţenilor care au fost furaţi”, afirmă Veaceslav Platon.

Avocatul său, Ion Creţu, a declarat că, încă din 2016, în calitate de apărător, a încercat să aducă la cunoştinţă cine, de fapt, este beneficiarul banilor sustraşi de la Banca de Economii. Însă, „nici procurorii, nici instanţa de judecată nu voiau să-l asculte – se punea la baza doar declaraţia lui Ilan Şor”. În opinia sa, „acum s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple – ca procuratura să constate acele probe, că anume Plahotniuc şi Şor au sustras acei bani”, iar Veaceslav Platon nu e vinovat.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite