Preşedintele Nicolae Timofti i-a demis pe directorii adjuncţi de la SIS Valentin Dediu şi Valeriu Furdui
0
Şeful statului a semnat, în urma cu câteva minute, un decret prezidenţial prin care i-a demis pe Valentin Dediu şi Valeriu Furdui din funcţia de directori adjuncţi la Serviciul de Informaţii şi Securitate.
Informaţia a fost confirmată pentru "Adevărul" de Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Nicolae Timofti.
Acum o lună, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, a cerut preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, să-i demită pe doi din cei trei adjuncţi ai săi, numiţi prin decret prezidenţial. „În contextul legii cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate, am propus preşedintelui Republicii Moldova să examineze eliberarea din funcţiile de vicedirectori a generalilor Valentin Dediu şi Valeriu Furdui. Consider că la etapa actuală a reformării SIS ar fi bine să facem şi unele remanieri în cadrul conducerii SIS“, işi arumenta demersul Mihai Balan.
Valentin Dediu a exercitat un timp funcţia de director interimar al SIS, după demitrea lui Gheorghe Mihai. El a fost acuzat în repetate rânduri că a trădat Republica Moldova şi a făcut spionaj în favoarea altui stat. Ex-directorul Securităţi de la Chişinău, Valeriu Pasat, l-a numit trădator pe Valentin Dediu. El a dezvăluit ca ofiţerul, care a fost reprezentatul SIS la Kiev, ar fi fost prins în flagrant de catre serviciul securităţii interne al SIS şi adus acasă în cătuşe, unde ar fi recunoscut în faţa Colegiului SIS că a vândut secrete de stat.