Uzbekistan: preşedinte nou, apucături vechi

Procesul de schimbare a puterii din Uzbekistan, prilejuită de moartea fostului preşedinte, Islam Karimov, a luat sfârşit. Ţara are un nou preşedinte. Tranziţia a decurs în mod paşnic şi aproape fără să producă schimbări în societate – poate şi pentru că, de fapt, nici nu trebuia să se schimbe ceva, la putere rămânând aceeaşi grupare.

După moartea fostului preşedinte al Uzbekistanului Islam Karimov, pe 2 septembrie, interimatul funcţiei a fost preluat de preşedintele Senatului uzbec, Nigmatilla Iuldaşev. Însă după o săptămână, Iuldaşev renunţă la noua lui poziţie.

Parlamentul (Olly Madjlis) îl numeşte preşedinte interimar pe Şavkat Mirziyoev, prim-ministru al ţării din 2003, al doilea om din ţară ca influenţă, după defunctul preşedinte. După încă o săptămână, Partidul Liberal-Democrat (al preşedintelui Karimov), îl înaintează oficial pe Mirziyoev în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale anticipate. De asemenea, el şi-a păstrat funcţia de prim-ministru.

Pe 4 decembrie, au avut loc alegerile prezidenţiale. Mirziyoev i-a avut în calitate de contra-candidaţi pe preşedintele Partidului Popular Democrat din Uzbekistan (fostul partid local comunist, care în 1991 a rupt legăturile cu PC al URSS şi şi-a schimbat denumirea), Hatamjon Ketmonov, secretarul general al Partidului Social Democrat al Justiţiei, Narimon Umarov, şi candidatul Partidului Democratic al Renaşterii Naţionale, Sarvar Otamuradov. Aceste patru partide sunt formaţiunile „oficiale”, reprezentate în parlament şi administraţia locală. Toate au susţinut politicile lui Karimov. Acesta condusese PPDU până în 1996, când a ieşit din partid. Gradual, PPDU şi-a pierdut din importanţă, până când gruparea din jurul preşedintelui a generat o nouă formaţiune politică pentru a servi drept partid de guvernare, Partidul Liberal-Democrat. Din punct de vedere ideologic, PLD se declară de centru-dreapta, în realitate este un partid hiperpopulist care pune accentul pe politicile sociale şi pe un naţionalism moderat. Din acest punct de vedere, viaţa politică a Uzbekistanului seamănă, cumva, cu cea din Federaţia Rusă, în a cărei Dumă de Stat există, la fel, 4 partide principale, mimând pluripartidismul în beneficiul lui Vladimir Putin şi al regimului său. Şi pentru că din cele 4 partide, doar unul este dominant, având puterea reală în mâinile sale, candidatul acestuia câştigă, de regulă, alegerile prezidenţiale cu scoruri zdrobitoare. Aşa s-a întâmplat şi de această dată. Mirziyoev a acumulat 88,6% din sufragii, iar următorul clasat, Ketmonov, a obţinut 3,73%. Ceilalţi doi candidaţi au fost votaţi de 3,46% din alegători (Umarov) şi 2,35% (Odamuratov). Inaugurrea preşedintelului, depunerea jurământului şi preluarea mandatului va avea loc până pe 31 decembrie.

Cine este noul preşedinte al Uzbekistanului?

Şavkat Mirziyoev s-a născut în 24 iulie 1957. Conform anumitor date, el s-a născut în raionul Zaamin din regiunea Jizak a Uzbekistanului. Există alte opinii, conform cărora Mirziyoev s-ar fi născut în satul Yahtan din regiunea Uratiubinsk a Tadjikistanului. A absolvit o facultate de agronomie cu specializarea irigaţii agricole, la Taşkent, capitala Uzbekistanului, în 1981.

Până în 1991 a lucrat în instituţii ale sistemului de irigare agricolă. Din anii studenţiei, se implică în organele Partidului Comunist, ajungând mai apoi şef al secţiei Partidului de la Institutul de Irigare din Taşkent, acolo unde va ajunge şi prorector în 1991-1992.

În 1990 este ales deputat al Sovietului Suprem din Taşkent, iar în 1994 devine membru al noului parlament al ţării independente.

 În 1992 devine hokim (şef al consiliului local) într-un raion al Taşkentului, iar în 1996 este numit prin decret prezidenţial hokim al regiunii Jizak, de unde trece, în 2001, pe aceeaşi funcţie în regiunea Samarkand.

În 2003, parlamentul îl confirmă în funcţia de prim-ministru. În 2004 este fondat Partidul Liberal-Democrat, pro-prezidenţial. Mirziyoev devine membru al biroului politic al PLD şi este numit, în presa uzbecă, „patron” al partidului. De facto, el este prima figură a partidului şi omul care îşi impune întotdeauna punctul de vedere, având susţinerea preşedintelui Karimov. Din 2003 până în 2016, parlamentul uzbec l-a confirmat şi reconfirmat pe Mirziyoev de patru ori în funcţia de prim-ministru. În această perioadă, el s-a transformat în a doua persoană, de facto, în ierarhia de putere a statului uzbec. Presa l-a desemnat de multe ori drept principalul potenţial succesor al lui Karimov, însă la nivel oficial nu s-a făcut nicio declaraţie în acest sens. Cu toate acestea, Mirziyoev a fost conducătorul comisiei speciale de organizare a înmormântării preşedintelui defunct, Islam Karimov. În acest caz, conducerea uzbecă a reînviat o mai veche tradiţie sovietică, conform căreia noul secretar general al Partidului Comunist al unei republici sovietice devenea cel care a condus comisia de înmormântare a secretarului general decedat. Astfel, în două săptămâni de la înmormântarea lui Karimov, Mirziyoev era deja preşedinte interimar şi candidat „oficial” la preşedinţia ţării. Şi aici ne putem aminti de situaţia din Rusia de după demisia lui Boris Elţîn, când Vladimir Putin a fost preşedinte interimar peste trei luni, până la alegerea sa. Diferenţa dintre Rusia anului 2000 şi Uzbekistanul anului 2016 este că alegerile prezidenţiale ruse din urmă cu şaisprezece ani s-au jucat, realmente, adică Putin a fost nevoit să le câştige „pe bune”. Abia începând cu următoarele scrutine, odată cu înfiinţarea partidului prezidenţial dominant „Rusia Unită”, alegerile au început să se transforme tot mai mult într-un simulacru. Modelul a fost preluat cu succes şi în Uzbekistan, pentru a se mima o aparenţă de democraţie.

De asemenea, există o puternică aşteptare ca noul preşedinte uzbec să normalizeze relaţiile ţării cu anumiţi vecini: Kîrgîzstanul, Tadjikistanul şi Turkmenistanul.