Socialiştii au semnat un angajament public prin care garantează că niciun deputat nu va părăsi fracţiunea parlamentară
0
Lidera PSRM, Zinaida Greceanîi, a negat informaţia că Socialiştii negociază cu PDM formarea unei guvenări, dar şi afirmaţiile că unii deputaţi PSRM ar putea părăsi fracţiunea pentru a crea o majoritate parlamentară cu PDM.
În acest sens, în cadrul unui briefing de presă organizat marţi, 5 martie, Socialiştii au dat citirii unei declaraţii pe care au semnat-o public toţi cei 35 de deputaţi noi aleşi pe listele PSRM, în care aceştia s-au angajat public că vor activa doar în cadrul PSRM, iar dacă vor părăsi fracţiunea, îşi vor depune mandatul de parlamentar.
Zinaida Greceanîi a declarat că are încredere în echipa sa că niciun deputat nu va pleca din fracţiune. Ea a amintit că şi în anul 2014 au existat informaţii similare precum că unii Socialişti ar urma să părăseasca fracţiunea, afirmaţii care nu s-au adeverit.
Preşedinta PSRM a mai afirmat că Socialiştii vor discuta cu alte partide despre eventuale alianţe doar după ce Curtea Constituţională va valida mandatele noilor deputaţi aleşi.