Silvia Radu: Dacă voi candida la alegerile locale, voi fi o persoană independentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO sputnik.md
FOTO sputnik.md

Primarul interimar al municipiul Chişinău, Silvia Radu, susţine că dacă va candida la alegerile noi în capitală, categoric nu va reprezenta un partid politic. Afirmaţia a fost făcută în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune Pro TV Chişinău. De asemenea, Silvia Radu susţine că nu are o formaţiune politică în spate, transmite IPN.

Silvia Radu susţine că pentru a candida în calitate de pretendent independent trebuie să adune 10 mii de semnături în favoarea sa, lucru care o pune pe gânduri.

„Legislaţia din Republica Moldova exclude şi discriminează independenţii pentru că politicienii nu au nevoie de persoane independente pentru că ele sunt mult prea incomode, pentru că nu prea ascultă ce li se spune.

De asemenea, primarul interimar afirmă că se bucură de susţinerea chişinăuienilor, însă familia sa nu este deloc încântată de perspectiva candidării la fotoliul de primar ales.

„Vom decide împreună. Eu singură, fără susţinerea familiei, nu voi merge pentru că nu este posibil acest lucru”, a declarat Silvia Radu.

În opinia ei, la Primăria municipiului Chişinău în prezent trebuie să existe o persoană competentă, integră, cu capacităţi manageriale care să fie în afara politicii pentru a putea soluţiona acele grave acumulări de probleme care sunt în Chişinău.

Totodată, Silvia Radu consideră că mandatul de un an pe care îl va obţine viitorul primar constituie o perioadă mult prea scurtă pentru schimbări majore în capitală.

„Este o perioadă mult prea scurtă pentru oricine şi de aceea mă surprinde când politicienii încearcă să convingă electoratul că ei sunt cei mai buni pentru a face acest lucru. Sunt convinsă că sunt manipulări pentru a folosi această platformă pentru următoarele alegeri parlamentare”, consideră Silvia Radu. Totodată, în această perioadă pot fi făcute schimbări în ceea ce ţine de transparenţa gestiunii oraşului, eradicarea corupţiei.

Primarul interimar susţine că până la alegerile noi, care vor avea loc pe 20 mai, prioritate în municipiul Chişinău au curăţenia şi repararea drumurilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite