Rogozin îl ia peste picior pe Fule: „Ne ameninţi cumva?“
0
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a ironizat pe seama comisarului european Štefan Füle, care a declarat că Rusia face presiuni asupra unor ţări din Parteneriatul Estic.
„Absolventul Institutului pentru Relaţii Internaţionale de la Moscova, fostul ambasador al Cehiei la NATO, actualul comisar european ne face din deget. Ne ameninţi cumva, Fule?“ , a scris oficialul rus pe o reţea de socializare.
Printr-o rezoluţie adoptată joi, Parlamentul European a somat Rusiei să respecte dreptul vecinilor din Est ai Uniunii Europene de a alege dacă intră în acorduri de asociere cu UE.
Eurodeputaţii critică presiunea inacceptabilă pe care Rusia a exercitat-o asupra ţărilor din Parteneriatul Estic al UE, în pregătirea summitului de la Vilnius al acestui forum de cooperare. Ei cer respectarea suveranităţii statelor independente şi neintervenţia în afacerile lor internet, conform dreptului internaţional. Ţările din Parteneriatul Estic au dreptul de a „construi relaţii cu partenerii pe care îi aleg".