Protest la Parlament: „Nu legalizaţi banii furaţi!”
0
SummaryChisinau (IPN)„Nu legalizaţi banii furaţi!”. Aceasta le-au cerut astăzi deputaţilor membri şi simpatizanţi ai Platformei Demnitate şi Adevăr (PDA) şi ai Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS). Acţiunea de protest a fost organizată după ce ieri majoritate
Acţiunea de protest a fost organizată după ce ieri majoritatea parlamentară a votat o lege prin care persoanele fizice vor putea să-şi declare voluntar bunurile nedeclarate. Manifestanţii au atenţionat asupra faptului că prin această reformă guvernarea urmăreşte legalizarea banilor furaţi din sistemul bancar, transmite IPN.
Vicepreşedinta PDA Inga Grigoriu a spus că deputaţii care au votat ieri reforma fiscală sunt hoţii banilor furaţi din sistemul bancar moldovenesc.
„Noi avem nevoie de o ţară liberă, în care cetăţenii acestei ţări să se simtă demni şi în siguranţă, iar hoţii de miliarde – la puşcărie”, a menţionat Inga Grigoriu.
Vicepreşedintele PAS Mihai Popşoi a afirmat că UE, prin vocea şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Peter Michalko, a transmis mesajul că prin legea adoptată ieri Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi UE este în pericol.
„Relaţiile cu UE sunt din ce în ce mai proaste. Vedem că guvernarea nu face altceva decât să ardă podurile în mod intenţionat cu UE. Şi putem să ne întrebăm dacă nu mergem în UE, unde mergem?”, s-a întrebat Mihai Popşoi.
„Începând de miercuri (26 iulie) premierul Pavel Filip la Guvern a spus că vrea să facă o mică reformă fiscală, dar de fapt este o mică hoţie fiscală. S-au mai gândit ei cum să aducă repede banii furaţi acasă aprobând legea privind amnistia fiscală. Este o hoţie pe faţă”, a declarat secretarul general PAS, Igor Grosu.
Liderul PDA, Andrei Năstase, a menţionat că democraţii guvernează în această ţară furând cetăţenii, iar această stare de lucruri numai poate fi tolerată. Andrei Năstase a făcut un apel către cetăţeni să participe pe data de 26 august la Marea Adunare Naţională pentru a manifesta împotriva actualei guvernări.