Premierul Republicii Moldova: „Nu vom intra în UE cu o regiune separatistă, acest conflict se va rezolva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul moldovean Iurie Leancă a oferit pentru „Adevărul“ un interviu în care explică, pas cu pas, traseul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. Totodată, premierul a vorbit şi despre conflictul transnistrean. Iurie Leancă susţine că „va trebui să avem o soluţie a conflictului transnistrean până a deveni membri ai UE“.

Există vreun scenariu, chiar şi neoficial, prin care Republica Moldova ar putea să intre în UE fără Transnistria?

Nu cred că cineva îşi mai permite luxul de a avea o ţară-membră cu probleme teritoriale, cum este Cipru. Suntem perfect conştienţi că aşa ceva nu se va întâmpla. Va trebui să avem o soluţie a conflictului până a deveni membri ai UE. Dar acesta e un obiectiv pe termen mediu. Pe termen scurt, nimeni, dar absolut nimeni nu ne-a spus că existenţa acestui conflict ne-ar împiedica să avansăm în relaţia cu UE şi, eventual, după aceea, să devenim ţară-candidată. Cel mai important este să putem prezenta cererea şi să obţinem statul respectiv. Din acel moment, drumul va fi deja ireversibil. Sprijinul financiar din partea Comisiei va spori exponenţial, iar atractivitatea malului drept al Nistrului va creşte pentru cei care locuiesc în partea stângă. Şi atunci, sunt convins că premisele vor fi mult mai mari pentru a găsi o soluţie benefică pentru statul Republica Moldova, care nu va prejudicia obiectivul nostru de integrare în UE. Oricum, nu vom intra în UE cu o regiune separatistă, acest conflict se va rezolva.

Dar cum sunt, în prezent, relaţiile cu liderii de la Tiraspol? În ce măsură autorităţile de la Chişinău ştiu care este situaţia armamentului rusesc din Transnistria şi cum controlaţi aeroportul de la Tiraspol?

Relaţia cu cei de la Tiraspol nu este deloc una simplă. Eforturile de a-i angaja într-un dialog permanent, urmate şi de predecesorul meu, domnul Vlad Filat, este unica soluţie pe care o avem la dispoziţie. Cât timp nu se comunică, apar şi se intensifică problemele, suspiciunile, energia negativă. Şi atunci, apar provocări, decizii unilaterale, din care rezultă o tensionare a situaţiei. Or, noi cel mai puţin ne dorim acest lucru. Prin dialog, fie la Tiraspol, fie în altă parte, doar aşa putem găsi soluţii imediate care ţin de circulaţia oamenilor şi bunurilor, de situaţia din Zona de Securitate. În acelaşi timp, nu vom uita că cel mai important este să trecem la discuţiile legate de statutul acestei regiuni, în cadrul unui stat integru, Republica Moldova. Şi aici contăm în continuare pe partenerii noştri, care au pârghii de a-i sensibiliza pe cei de la Tiraspol.

În ceea ce priveşte armamentul, noi nu avem acces, din păcate, acolo, dar, în linii mari, cunoaştem câte tone de muniţii mai există în depozitul de la Cobasna. Tot ce putem face noi în acest sens, este să le reamintim, de fiecare dată când avem ocazia, colegilor de la Moscova, că prezenţa acestor muniţii învechite şi extrem de periculoase nu poate fi o forţă de constrângere şi ar fi în interesul tuturor să relansăm procesul de retragere a lor. În ceea ce priveşte aeroportul de la Tiraspol, toate aranjamentele care ţin de spaţiul aerian ne permit să îl supraveghem şi să facem în aşa fel încât acesta să nu fie funcţional, atâta timp cât autorităţile Republicii Moldova nu au acces acolo. Până la urmă, toată lumea ştie foarte bine că regiunea transnistreană este recunoscută drept parte integrantă a Republicii Moldova, ceea ce înseamnă că doar un factor internaţional există, iar acela este Chişinăul, care are drepturi şi responsabilităţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite