PLDM, PCRM şi PSRM au părăsit şedinţa Parlamentului. Din lipsă de cvorum aceasta a fost încheiată
0Şedinţa de vineri, 2 decembrie, a Parlamentului de la Chişinău a fost închisă în lipsă de cvorum. Fracţiunile socialiştilor, liberal-democraţilor şi comuniştilor au părăsit şedinţa, pe motiv că la audierile privind fraudele în licitaţiile pentru livrarea de alimente în grădiniţele din Capitală nu a fost invitat premierul Filip.
Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a menţionat că e o tragedie că în alimentaţia copiilor au ajuns produse alterate sau necalitative, iar această situaţie a afectat toată societatea.
„Părăsim şedinţa aceasta şi cerem şedinţă specială, numai pe tema aceasta, cu primele persoane din această ţară”, a subliniat Voronin.
Deputatul socialist Vlad Batrâncea a declarat că fracţiunea sa este indignată că prim-ministrul Pavel Filip nu vine la audieri, afirmând că subiectul privind fraudarea licitaţiilor este prea important ca să-l discute deputaţii cu prim-vicepremierul Gheorghe Brega, care în opinia lor, nu are competenţele necesare.
„De aceea am vrut să-l audiem pe prim-ministru, dar s-a luat altă decizie, e o mimare a audierilor, şi totodată apar alte proiecte pe ascuns. Nu este normală această organizare a şedinţei. În semn de protest părăsim şedinţa”, a încheiat socialistul.
Fracţiunea PLDM a solicitat amânarea proiectelor de lege care au fost adăugate pe ordinea de zi pe ultima sută de metri, fără a se intra în esenţa lor. Liderul fracţiunii, Tudor Deliu, s-a arătat nemulţumit de faptul că s-a decis audierea raportului privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău.
Din cauză că la şedinţă au rămas doar 44 de deputaţi, şeful legislativului, Andrian Candu, a încheiat şedinţa plenară.