O delegaţie de senatori din SUA, în vizită în Moldova. Candu: Am discutat despre riscurile regionale de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cooperarea cu partenerii externi, în special Statele Unite, pentru contracararea ameninţărilor hibride, inclusiv în contextul alegerilor parlamentare de anul viitor, a fost pe larg abordată marţi, 23 octombrie, la întrevederea preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, cu un grup de senatori americani, condus de Richard Burr, informează serviciul de presă al Parlamentului de la Chişinău.

   „Este foarte important pentru Moldova ca stat democratic, de drept ca oamenii să decidă cine va conduce ţara în următorii patru ani, oamenii şi nu altcineva”, a declarat preşedintele Parlamentului.

Părţile au discutat despre importanţa unor răspunsuri simetrice pentru contracararea riscurilor de interferenţă externă în procesele democratice şi electorale din statele din zonă. 

„Avem obiective comune şi pentru a le atinge trebuie să colaborăm în continuare intensificând contactele inter-instituţionale”, a menţionat Richard Burr, Senator din Carolina de Nord.

Parlamentarii din Republica Moldova au discutat cu senatorii SUA despre riscuri de securitate, soluţii comune pentru vulnerabilităţile din zonă precum şi creşterea economică.  

Andrian Candu a vorbit despre soluţiile implementate de autorităţi pentru consolidarea statului de drept şi asigurarea securităţii cetăţenilor Republicii Moldova. În particular, preşedintele Legislativului a vorbit despre pachetul legislativ care vine să contracareze dezinformarea şi propaganda externă, precum şi să susţină dezvoltarea mass-mediei locale. 

De asemenea, Andrian Candu a anunţat despre adoptarea pachetului energetic III şi proiectele de interconectare a reţelelor de gaz şi energie electrică cu Uniunea Europeană. Potrivit lui, diversificarea surselor de energie securizează ţara şi ne apropie de UE, integrarea europeană rămânând o prioritate pentru statul nostru.

Un alt subiect discutat este cooperarea între Moldova, Georgia şi Ucraina, pentru promovarea unor politici comune de securitate şi fortificarea poziţiei celor trei state pe arena internaţională. Preşedintele Parlamentului a menţionat intenţia celor trei ţări de a crea o platformă trilaterală pentru schimb de informaţii şi contracararea ameninţărilor de tip hibrid.

La întrevedere au mai participat vicepreşedintele Parlamentului Valeriu Ghileţchi, deputaţii Eugen Carpov şi Mihaela Spătari. Din delegaţia Senatului SUA fac parte senatorii John Thune, Jerry Moran, Roy Blunt, Susan Collins.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite