Maia Sandu: Trebuie să transformăm ura faţă de guvernare într-o luptă pentru democraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta PAS, Maia Sandu, susţine că ura faţă de guvernarea de la Chişinău „este mare şi este în creştere”, iar rolul opoziţiei este să transforme această ură într-o luptă pentru democraţie.

„Faptul că urăşti această guvernare şi acest regim, nu înseamnă neapărat că trebuie să-ţi placă PAS sau alt partid. Lupta noastră acum este pentru democraţie, pentru respectarea drepturilor omului, pentru ca să avem stat de drept”, a declarat Maia Sandu marţi, 11 septembrie, la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Potrivit ei, provocarea e „să depăşim această frică şi să folosim ura oamenilor împotriva guvernării într-o forţă pozitivă pentru schimbare”.

Lidera PAS a afirmat că protestele din centrul Capitalei vor continua, subliniind că următoarea manifestaţie se va desfăşura într-o zi de lucru, în faţa Parlamentului.

Ea a subliniat că protestele trebuie să fie paşnice, mai ales pentru că guvernarea ar dori să aplice forţa pentru a reprima opoziţia.

„Sunt metode mai inovative pe care noi trebuie le aplicăm şi acum le învăţăm”, a precizat preşedinta PAS.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite