Maia Sandu: Când justiţia va deveni independentă, nu va putea apărea un nou Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministra Maia Sandu susţine că blocul ACUM luptă pentru reforma justiţiei şi în momentul în care justiţia o să devină independentă, atunci nimeni nu va mai avea şansa să devină ceea ce a fost Vladimir Plahotniuc, transmite IPN.

Şefa cabinetului de miniştri spune că reforma justiţiei, reforma Procuraturii este o prioritate pe care o să se meargă până la capăt în pofida rezistenţei şi în pofida a tot felul de invenţii din partea judecătorilor sau a altora. Declaraţiile au fost făcute la emisiunea „Secretele puterii” de la postul Jurnal TV.

„Acum e momentul de reformă a justiţiei şi asta e cheia pentru rezolvarea tuturor problemelor. Asta este paza noastră pentru ca în viitor să nu se mai întâmple lucruri care s-au întâmplat în trecut”, a notat şefa executivului.

Totodată, referindu-se la Procuratură, Maia Sandu spune că este nevoie de un şef al instituţiei cu mandat pe termen lung ca să se apuce de lucru. „Orice manager, dacă este foarte bun, ştie să-şi construiască echipa şi să cureţe sistemul. Noi venim cu această propunere de modificare a legii pentru a introduce o comisie de evaluare externă, care va face şi evaluarea procurorilor, şi evaluarea judecătorilor. Vedem că nu toată lumea este fericită, vedem deja mişcări şi tot felul de ameninţări la adresa reformelor”, consideră şefa cabinetului de miniştri.

În altă ordine de idei, Maia Sandu spune că dacă va fi anulat contractul de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău, va fi anulată şi taxa aeroportuară pe care o plătesc călătorii care decolează de pe aeroport.

„Această concesiune a fost făcută cu încălcarea gravă a legislaţiei, în detrimentul statului şi noi am mers în instanţă. Acum suntem la cheremul judecătorilor. Avem nevoie acum de decizia instanţei de judecată şi, în acelaşi timp, există şi riscul să ajungem într-un arbitraj internaţional pentru că statul a semnat acest contract păgubos de concesiune”, a menţionat Maia Sandu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite