Maia Sandu acuză PDM că a introdus „un abuz în legislaţia electorală” care va bloca activitatea financiară a PAS în perioada preelectorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta PAS, Maia Sandu, afirmă că formaţiunea sa a depistat „un abuz în legislaţia electorală” care va paraliza, în perioada 1 decembrie 2018 - 1 ianuarie 2019, activitatea financiară a partidelor ce sunt finanţate legal. Potrivit ei, partidele politice respective nu vor putea întreprinde nicio acţiune, nici în ceea ce priveşte achitarea chiriei pentru sediul partidului sau cheltuieli de transport.

„Legislaţia proastă adoptată de către actualul regim crează un risc iminent de blocare a activităţii financiare a partidelor politice la începutul campaniei electorale la parlamentare”, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă marţi, 30 octombrie.

Tot în acest context, ea a adus mai multe acuzaţii Partidului Democrat, pe care l-a învinuit că a adunat bani într-un mod ilegal, iar instituţiile responsabile ale statului nu au intervenit.

„Partidul Democrat îşi finanţează activitatea netrasparent, obligând membrii şi alţi oameni să semneze în dreptul unor donaţii care nu au fost făcute. Ştim că PD crează impedimente enorme pentru partidele politice care se finanţează corect, transparent, legal. Ştim că PD nu a vrut să accepte recomandările Comsiei de la Veneţia pentru a permite diasporei să facă contribuţi la partidele politice”, a afirmat lidera PAS.

Juristul PAS, Sergiu Litvinenco, a făcut referire la un amendament propus deputatul PD Angel Agache la legea privind sistemul electoral mixt: „Un amendament care a fost într-un final acceptat şi votat şi introdus în această lege”.

„Prin acest amendament (...) este prevăzut că, odată cu începerea perioadei electorale, partidele politice nu vor mai putea accepta donaţii pe contul lor, ci doar în contul fondului electoral deschis pentru alegeri. Problema este că perioada electorală începe pe 1 decembrie 2018, pe când contul fondului electoral poate fi deschis doar odată cu înregistrarea partidului în calitate de concurent electoral. Când se poate înregistra un partid în calitate de concurent electoral? Pe data de 26 decembrie abia se depun actele la CEC. CEC-ul mai are şapte zile pentru a decide înregistrarea. Deci, dacă mai adăugăm şapte zile la data de 26 decembrie, ajungem cam în jurul zilei de 1 ianuarie. Ipotetic, abia pe 1 ianuarie un partid politic va putea să-şi deschidă un fond care va fi folosit exclusiv pentru alegeri”.

Din acest motiv, reprezentanţii PAS susţin că, în perioada 1 decembrie 2018 - 1 ianuarie 2019, activitatea financiară a formaţiunii va fi blocată, pentru că nu va putea accepta nicio donaţie.

„Este exact perioada înainte de alegeri, când un partid are nevoie să aibă întâlniri de informare cu cetăţenii, are nevoie să plătească pentru pliante cu caracter informativ, să achite benzina pentru a ajunge la membrii şi simpatizanţii săi în teritoriu”, a spus Litvinenco.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite