La sfârşitul acestei săptămâni socialiştii încep o serie protestele
0
La sfârşitul săptămânii curente Partidul Socialiştilor va începe o serie de acţiuni de proteste pre-electorale. Manifestaţiile vor fi organizate în fiecare circumscripţie electorală, sub egida organizaţiilor teritoriale ale PSRM. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.
Preşedintele PSRM spune că aceste acţiuni în diferite localităţi din ţară vor fi organizate până la sfârşitul lunii octombrie, după care vor avea loc acţiuni zonale.
„Probabil că în noiembrie vom face o acţiune foarte serioasă în centrul Capitalei cu invitarea tuturor susţinătorilor şi membrilor de partid, la care să prezentăm şi candidaţii, şi lista de partid”, a menţionat liderul socialiştilor.
Zinaida Greceanîi spune că la aceste acţiuni de protest în teritoriu se vor face un fel de sondaje de opinie numite „primeries” pentru a vedea care candidaţi pot fi susţinuţi. „Sigur că noi o să venim cu nişte propuneri care ar fi candidaţii şi o să vedem cum o să-i susţină oamenii”, spune Zinaida Greceanîi.