Jurnalist: PAS este în stare de alertă şi încearcă, prin metode aflate la limita legii, să oprească protestele care vor urma la toamnă
0
Tensiunea existentă în societate va exploda în curând, iar PAS este în stare de alertă şi încearcă, prin metode aflate la limita legii, să nu permită canalizarea acestor energii spre opoziţie. Opinia aparţine jurnalistului Victor Nichituş, exprimată într-un editorial, ca urmare a acuzaţiilor venite din partea lui Ilan Şor şi Ion Ceban precum că PAS şi Maia Sandu ar pregăti mai multe dosare penale pe numele politicienilor din opoziţie.
„Preşedintele Partidului „ŞOR”, Ilan Şor, a declarat, recent, într-o înregistrare video, că autorităţile moldovene vor începe o prigoană politică împotriva liderilor de la Chişinău ai acestei formaţiuni. Potrivit politicianului, la sediile şi locuinţele conducerii acestui partid vor fi efectuate percheziţii, iar decidenţii politici vor fi discreditaţi de presă. Nu este singura atenţionare a oponenţilor politici ai actualei guvernări de la Chişinău referitoare la acţiuni la limita legii efectuate de putere. Luni, 18 iulie, primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, a declarat, că în biroul lui sunt instalate microfoane. Edilul a spus că, în urma unor verificări după alertele cu bombă, specialiştii au găsit „lucruri interesante” în tavanul anticamerei. „Am semnale că se caută probe pentru a-mi deschide un dosar şi nu găsesc nimic. Nu le place că Chişinăul se dezvoltă”, a adăugat edilul, în cadrul şedinţei săptămânale a serviciilor primăriei Chişinău”, a scris Victor Nichituş, citat de Curentul.md.
Potrivit lui, guvernarea va face tot posibilul pentru a împiedica protestele opoziţiei, iar în acest caz există toate premisele pentru instaurarea unui totalitarism politic şi mediatic. Nichituş crede că guvernarea, la limita legii, încearcă să se apere împotriva unor eventuale alianţe, ori acţiuni comune a celor doi politicieni din opoziţie.
„Puterea, chiar dacă păstrează aparenţele, este în stare de alertă. Starea de urgenţă care există pe teritoriul Republicii Moldova permite decidenţilor puterii să se folosească de pârghii mai puţin democratice. Există toate premisele pentru instaurarea unui totalitarism politic şi mediatic. Nu exclud ca în faţa tensiunilor existente în societate ca urmare a creşterii preţurilor, premierul Natalia Gavriliţa să înăsprească prevederile stării de urgenţă. Probabil, vor fi introduse restricţii la circulaţia în grup, astfel încât viruşii, de orice fel, inclusiv ai nesupunerii sociale, să nu se răspândească. Repet, meteorologii aşteaptă furtuni la toamnă şi nori negrii peste democraţia moldoveană”, a mai scris Nichituş.