Concret, Procuratura din Chişinău (aflată sub controlul magnatului, care este, totodată, şi preşedintele Partidului Democrat, membru al coaliţiei de guvernare) l-a reţinut pe primarul capitalei Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, pe care-l acuză de fapte de corupţie. În urma acestei arestări – care, spun mulţi oameni de la Chişinău, ar fi trebuit să se fi petrecut mai demult –, Partidul Liberal, al cărui membru este Chirtoacă, şi-a anunţat, prin vocea preşedintelul Mihai Ghimpu, ieşirea de la guvernare.

Mărturisesc că mi-a luat ceva timp ca să aflu dacă plecarea PL va antrena pierderea majorităţii în Parlament, ceea ce ar duce fie la formarea unei noi coaliţii (poate, cu participarea comuniştilor sau a „socialiştilor” lui Dodon), fie la alegeri anticipate (situaţie în care Dodon ar forţa instaurarea unui regim prezidenţial pro-rus). Nu am reuşit: existenţa semi-clandestină a PDL – care nici nu s-a transformat, nici nu s-a auto-desfiinţat, dar nici nu continuă sub această firmă – face dificilă numărarea voturilor în Parlamentul de la Chişinău. Mai ales dacă ţinem cont de rapiditatea cu  care unii aleşi ai PDL au trecut la PAS, la comunişti sau la „socialiştii” lui Dodon.

De aceea, premisa de la care pornesc este cea a inteligenţei lui Plahotniuc, care cred că, în pofida unor erori tactice pe care le-a făcut în ultimul timp, a înţeles ceva esenţial pentru el. Şi anume, că libertatea şi poziţia sa sunt garantate numai dacă nu cedează din mână instrumentul prin care controlează Procuratura. Iar acest instrument este majoritatea parlamentară.

Înclin, prin urmare, să cred că Plahotniuc şi-a făcut calculele atunci când, prin arestarea (netam-nesam) a lui Chirtoacă, a provocat ieşirea PL de la guvernare. Ori această ieşire subţiază, dar nu periclitează majoritatea, ori are în buzunar altă combinaţie, prin care să o refacă, dar fără participarea lui Dodon.

Biata Republică Moldova intră din nou într-o perioadă de jocuri şi turbulenţe.

Căci dacă intră Dodon în combinaţie, printr-o nouă majoritate sau prin alegeri anticipate, balanţa se dezechilibrează, iar accesul preşedintelui-plagiator la butoanele Procuraturii se va solda, inevitabil, cu arestarea lui Vlad Plahotniuc. Nu-i doresc magnatului să afle ce crede cu adevărat Dodon despre el: în nici un caz, nu e vorba de recunoştinţă pentru gestul de a-l fi adus la putere...

În concluzie, biata Republică Moldova intră din nou într-o perioadă de jocuri şi turbulenţe. De care nu avea, evident, nevoie, mai ales după ce de-abia încheiase dificilele negocieri pentru un nou împrumut de la FMI, fără de care ar fi fost imposibilă plata salariilor şi a pensiilor. Oligarhii, „patrioţi” sau „moldovenişti”, „pro-ruşi” sau „pro-europeni”, joacă tontoroiul, într-o curte tot mai mică şi mai mizeră, pe spinarea unor cetăţeni captivi, incapabili să pună capăt acestui vârtej auto-distructiv.

În ceea ce priveşte reacţia României, aceasta ar trebui, în opinia mea, să se concentreze nu asupra acestor jocuri mărunte, ci asupra a ceea ce contează cu adevărat, în viitor. Şi anume, bătălia pentru identitatea românească a Basarabiei. Context în care sper că instituţiile abilitate nu îi vor mai prelungi mandatul lui Valerii Nikolaevici Mateiciuk, zis (nu se ştie de ce) Valeriu Matei, în fruntea ICR Chişinău, pe care, în cei patru ani în care l-a condus, l-a transformat într-un cămin cultural sătesc. E cazul ca măcar acum să trimitem acolo un om ca lumea, capabil să facă din ICR un jucător cu greutate pe piaţa culturală basarabeană şi o vitrină a creativităţii româneşti.