Iurie Leancă, desemnat oficial candidat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Nicolae Timofti a semnat în această seară decretul prin care l-a desemnat pe Iurie Leancă drept candidat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, după ce a discutat cu acesta.

„Sper să obţin mandatul Parlamentului. În 15 zile trebuie să pregătim programul de guvernare şi să formăm Cabinetul de miniştri, dar deoarece s-au acumulat multe probleme şi a trecut mult timp, o să ne mobilizăm şi o să ne mişcăm într-un temp mai rapid”, a declarat Leancă. El a mai spus că va avea consultări cu comuniştii şi cu liberalii, pentru a încerca să-i convingă să-l voteze. 

„Cred că în primul rând, în Parlament, în afară de PLDM şi PD, sunt şi alţi parlamentari care împărătăşesc realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus - reforma justiţiei, adminsitrarea economiei ţării, reforma administraţiei centrale şi locale. Voi iniţia consultări inclusiv cu PCRM, cu PL, dar şi cu societatea civilă, astfel încât să avem un program complex, care să reflecte provocările multiple. În baza acestor priorităţi şi a selectării candidaţilor la funcţia de miniştri vom putea să-i convingem şi pe alţi colegi deputaţi. Aş da la o parte declaraţiile de până acum. Sper să am o discuţie mai detaliată cu PCRM. Cu PL avem obiective comune. Sper că vom putea discuta într-o atmosferă calmă, constructivă. Sper să obţin votul lor şi să ne gândim cum să guvernăm”, a declarat Iurie Leancă.

Tot el a recunoscut că viitoarea componenţă a Guvernului va suferi schimbări. „Schimbări în Guvern sunt necesare. Le voi examina împreună cu colegii din celelalte partide”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite