Ion Butmalai, deputat PLDM: "E o decizie politică. Vedeţi de câte ori s-a expus politic Alexandru Tănase"
0
Deputatul liberal-democrat Ion Butmalai s-a arătat nemulţumit de decizia Curţii Constituţionale, anunţată ieri seara. Acesta susţine că hotărârea este una politică şi face referire la expunerile politice anterioare ale preşedintelui CC, Alexandru Tănase.
"Curtea Constituţională a încălcat procedura de examinare a sesizării. Dacă o să lecturaţi atent moţiunea de cenzură, o să vedeţi că acolo au fost indicate mai multe, iar cei care au sesizat au luat o dimensiune foarte îngustă. este o decizie ieşită din comun. E o hotărâre politică. Vă îndemn să faceţi o analiză: de câte ori s-a expus politic Alexandru Tănase şi să vedeţi atent", a declarat Butmalai pentru presă, după şedinţa de astăzi a PLDM.
Într-un interviu oferit pe 26 martie, Alexandru Tănase, fost vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat şi ministru al Justiţiei, explica: ”Depinde ce înţelegem prin politică, întrucât Curtea Constituţională este o instituţie politico-juridică, nu o instanţă de drept comun. Deci, în mare parte, eu nici nu am plecat din politică. Da, eu nu mai sunt parte a acelui sistem de jocuri politice care se fac la nivel parlamentar şi guvernamental. Sunt lucruri diferite. Dar hotărârile Curţii Constituţionale sunt hotărâri eminamente politice, care produc consecinţe politice mai profund decât un act normativ. În acest sens, eu sunt şi acum în aria politicului, doar că într-o altă ipostază.”
Aseară, Curtea Constituţională a calificat drept neconstituţional decretul preşedintelui Nicolae Timofti privind desemnarea lui Vlad Filat drept candidat la funcţia de premier. Potrivit CC, Vlad Filat nu poate fi premier desemnat întrucât anterior Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură, pentru suspiciune de acte de corupţie, de aceea se află în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul. De asemenea, potrivit Curţii, preşedintele trebuia să numească un membru al Guvernului în calitate de prim-ministru interimar, până la formarea noului cabinet.