Interpol a recepţionat cererea de dare în căutare a lui Vlad Plahotniuc
0Oficiul central al Interpol a recepţionat scrisoarea organelor de drept ale Republicii Moldova referitor la darea căutarea internaţională a fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Potrivit procurorului general, Alexandr Stoianoglo, avizul privind recepţionarea solicitării a ajuns săptămâna trecută, transmite IPN.
După şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor, Alexandr Stoianoglo a declarat pentru presă că urmează să aibă loc discuţii cu reprezentanţii Interpol, inclusiv referitor eventuala necesitate de a prezenta acte suplimentare. „Nu depinde de noi. Pur şi simplu, vă pot spune că şi mai departe vom insista pentru căutarea internaţională a domnului”, a declarat procurorul general.
La sfârşitul anului trecut, Centrul Naţional Anticorupţie a înaintat demersuri către SUA, Marea Britanie şi România legate de posibila aflare a lui Vladimir Plahotniuc pe teritoriul acestor state. Autorităţile din România şi Marea Britanie au răspuns demersurilor CNA de a-l căuta pe fostul lider al Partidului Democrat pe teritoriul lor, inclusiv sub numele Vladislav Novak, cea de-a doua sa identitate din Republica Moldova. Pe 13 ianuarie, Statele Unite l-au declarat indezirabil pe politician „pentru implicare în acte semnificative de corupţie”.
https://www.ipn.md/ro/interpol-a-receptionat-cererea-de-dare-in-cautare-a-7965_1071154.html