Igor Dodon, după întrevederea cu Federica Mogherini: Am invitat-o în vizită oficială la Chişinău
0
Preşedintele Dodon anunţă că i-a făcut o invitaţie oficială Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Moghereni, să întreprindă o vizită la Chişinău. Şeful statului afirmă că a avut o discuţie foarte bună cu oficialul european.
„Am invitat-o pe doamna Vice-Preşedinte al CE în vizită oficială la Chişinău. Invitaţia a fost acceptată, vizita sper să aibă loc în următoarele luni”, a menţionat Igor Dodon într-o postare pe Facebook.
Amintim că tot marţi, 7 februarie, la Bruxelles, Dodon a avut o întrevedere şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Şeful statului s-a plâns pe faptul că reformele guvernării de la Chişinău sunt mimate, iar încrederea populaţiei în parcursul european a scăzut din cauza proastei guvernări.
Totuşi, Igor Dodon a mulţumit partenerilor europeni pentru sprijinul financiar record acordat Republicii Moldova. De asemenea, preşedintele a vorbit despre importanţa restabilirii relaţiilor cu Federaţia Rusă.