Examinarea cererilor de ridicare a imunităţii lui Şor, întreruptă până pe 21 decembrie
0
Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului a examinat vineri, 17 decembrie, cu uşile închise, o parte din cele nouă cereri ale Procuraturii Generale de ridicare a imunităţii parlamentare a deputatului Ilan Şor. După aproape şase ore, şedinţa a fost întreruptă până marţi, transmite IPN.
Preşedinta Comisiei, Olesea Stamate, a menţionat că declaraţii cu privire la examinarea celor nouă cereri vor fi făcute doar după încheierea acestui proces. La şedinţă participa membrii Comisiei, procurorul general interimar şi procurorii solicitaţi de acesta. De asemenea, s-a aprobat participarea avocaţilor lui Ilan Şor. Iar deputatul vizat a fost înştiinţat despre şedinţă pe toate căile disponibile, însă acesta nu a acordat vreun răspuns.
În ceea ce priveşte acuzaţiile avocaţilor că nu li s-a asigurat accesul la materiale, Olesea Stamate a declarat că, potrivit procedurii, doar membrii Comisiei juridice şi deputatul vizat are acces la toate materialele prezentate de către procurorul general.
„Şedinţa a fost declarată închisă, inclusiv la solicitarea procurorului general, deoarece în materialele prezentate puteau figura şi numele altor reprezentanţi ai fracţiunii parlamentare Şor, nu doar al lui Ilan Şor. Respectiv, este vorba despre secretul urmării penale, care nu poate fi divulgat atât timp cât urmărirea penală este în desfăşurare”, a spus Olesea Stamate.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, deputaţii vor decide asupra cererilor procurorului general cu votul majorităţii, exprimat secret.
Procuratura Generală a solicitat ridicarea imunităţii în vederea reţinerii, arestării, percheziţiei şi trimiterii în judecată penală pe mai multe fapte din Cordul Penal. Este vorba despre escrocherie în proporţii deosebit de mari, spălarea banilor în proporţii deosebit de mari, crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. De asemenea, falsul în declaraţii, delapidarea averii străine şi abuzul de putere sau abuzul de serviciu. Ilan Şor, care a dispărut din spaţiul public în iunie 2019, a declarat că este vorba despre un show pus la cale de către preşedinta Maia Sandu.