Dionis Cenuşă: Dodon l-a felicitat pe Trump cu victoria. El ştie că noul preşedinte al SUA sprijină comunitatea LGBT?
0
Analistul politic „Expert Group” Dionis Cenuşă se întreabă pe pagina sa de Facebook dacă Igor Dodon ştie că Donald Trump sprijină comunitatea LGBT, după ce socialistul s-a arătat încântat de victoria noului preşedinte al SUA. Asta, în contextul în care Dodon se declară un duşman al homosexualilor, iar noul preşedinte al SUA şi-a anunţat sprijinul pentru aceştia.
„Ştiri electorale din Moldova. Candidatul prorus, Igor Dodon, l-a felicitat pe Trump cu victoria. Trump a susţinut deschis comunitatea LGBT. Dodon ştie despre acest lucru? Eu nu sunt sigur. În concluzie, aceasta demonstrează că Dodon foloseşte oricare eveniment unde populiştii proruşi o duc bine, fără a verifica profilurile acestora”, a scris Cenuşă pe pagina sa de socializare.
Igor Dodon şi preoţimea care îl sprijină
Unul dintre pilonii campaniei electorale ale socialistului Igor Dodon este consolidarea familiei tradiţionale şi valorilor creştine. Preşedintele PSRM a pus mare accent în campanie pe Biserică, iar preoţii l-au sprijinit în acest sens.
Mitropolitul Moldovei, Vladimir, dar şi Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, l-au susţinut deschis pe candidatul PSRM la prezidenţiale. Proeţii afirmau că Dodon este prietenul Bisericii, iar Maia Sandu nu trebuie votată fiindcă ar fi sprijinită de comunitatea LGBT, iar cine va da votul pentru Sandu, va păcătui, afirma Machel.
Pliantele cu mesaj anti-LGBT ale socialiştilor
Chiar şi pliantele electorale distribuite de socialişti prin ţară arată astfel: „Dodon mereu a promovat tradiţiile şi valorile creştin-ortodoxe. El a ajutat zeci de biserici şi mănăstiri şi este susţinut direct de clerul bisericesc şi comunitatea creştină”.
Aceleaşi pliante, în dreptul candidatului Maia Sandu arată în felul următor: „Maia Sandu susţine drepturile minorităţilor sexuale şi este la rândul său susţinută de organizaţii ale homosexualilor din Republica Moldova. Ea nu este un adept convins al familiei tradiţionale şi sfidează personal valorile creştine ale dragostei şi familiei”.
Felicitarea lui Dodon pentru Trump
Candidatul PSRM la funcţia de preşedinte al ţării a venit cu un mesaj de felicitare pentru Trump la scurt timp după aflarea rezultatelor. Dodon a menţionat că americanii prin alegerea lui Trump la Casă Albă au înţeles că trebuie să păstreze valorile şi tradiţiile.
„America se îmbracă în roşu. Americanii au ales un preşedinte puternic, conservator, adept al valorilor creştine, care pledează pentru relaţii de prietenie cu Rusia”.
Amintim că Donald Trump a postat un mesaj pe pagina sa de Twitter pe 14 iunie 2016, în care şi-a declarat sprijinul pentru comunitatea LGBT.
„Mulţumesc comunităţii LGBT. Eu voi lupta pentru voi, în timp ce Hillary ameninţă libertăţile şi convingerile voastre”, scria atunci Trump.