DEZBATERE ELECTORALĂ (9) Gara Auto Centru şi Piaţa Centrală din Chişinău, între dezorganizare şi tradiţie

DEZBATERE ELECTORALĂ (9) Gara Auto Centru şi Piaţa Centrală din Chişinău, între dezorganizare şi tradiţie

Piaţa Centrală din Chişinău FOTO Alexandru Tarlev

Centrul Chişinăului, în raza Pieţei şi Gării Auto, este aglomerat în permanenţă. Tot mai mulţi chişinăuieni, inclusiv cei din suburbii, vin la cumpărături, pleacă în sate din acest loc şi vin din sate tot aici. Astfel, din cauza lipsei locurilor de parcare, a infrastructurii necesare, zona este, deseori, insuportabilă.

Această problemă este discutată în fiecare an, iar soluţiile nu încetează să apară, la fel, periodic, lucrurile rămânând aşa cum au fost. Această campanie electorală nu reprezintă o excepţie.
 

Dorin Chirtoacă (PL): Consiliul municipal a aprobat recent strategia comerţului, un document dureros, dar necesar

Conform concepţiei noastre de dezvoltare a transportului public, a strategiei aprobate, gările auto trebuie să se găsească la periferiile oraşului, aşa cum este Gara de Sud. Pentru aceasta avem nevoie şi de cooperarea Ministerului Transporturilor, pentru că este proprietatea acestuia. Strămutarea Gării Auto din centru este un obiectiv pentru următorii patru ani. 
În ceea ce priveşte Piaţa Centrală şi comerţul din centru, Consiliul municipal a aprobat recent strategia comerţului, un document care ar putea să nemulţumească foarte multă lume. Conform acestei strategii, din centrul Chişinăului urmează să fie eliminat tot comerţul care este de alt gen decât agroalimentar. Cu alte cuvinte, în Piaţa Centrală vor putea rămâne doar mărfurile agroalimentare. Pentru aceasta avem nevoie de un plan de acţiune, va putea dura trei-patru ani până vom reuşi implementarea, dar în aşa mod în Piaţa Centrală vor rămâne doar lactate, fructe, legume, cărnuri, adică mărfuri agroalimentare, aşa cum era piaţa centrală istorică. În ceea ce priveşte celălalt gen de comerţ, fierărit, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte, se vor vinde în sectoare, pentru că acolo sunt destule pieţe şi nu sunt solicitate.
Este timpul să ne despărţim de deprinderea de a merge şi de a cumpăra tot din Piaţa Centrală şi din jurul acesteia, pentru că aceasta nu duce la nimic bun şi doar blochează această zonă. De asemenea, pieţele angro ar urma să fie strămutate din zona Albişoara într-o zonă mai îndepărtată. În baza noii strategii a comerţului, nu vor mai putea fi prelungite sau eliberate autorizaţii agenţilor economici care vând la gherete, la tarabă, în pieţele din jurul Pieţei Centrale. Va fi o strategie dureroasă, dar ea trebuie făcută, altfel, centrul Chişinăului nu are viitor şi va fi sufocat de îngrămădeala şi suprapunerea diferitor comercianţi, care pe strada Mitropolitul Vaarlam vând şi în drum, nu doar pe trotuar.
 

Zinaida Grecianîi (PSRM): Piaţa Centrală îmbogăţeşte responsabilii din Primărie

Piaţa Centrală va rămâne în aceeaşi locaţie, doar că trebuie modernizată pentru a crea condiţii confortabile, atât pentru vânzători, cât şi pentru cumpărători. Din păcate, actualmente, Piaţa Centrală din Chişinău a ajuns să fie un mijloc de îmbogăţire a unor responsabili din Primărie şi organele de control. Ne propunem să reducem la jumătate taxele percepute de la comercianţii din piaţă şi să lichidăm colectările ilegale de bani.
 

Monica Babuc (PD): Marea problemă este dezorganizarea

Noi considerăm că avem nevoie de Piaţa Centrală din Chişinău, pentru că ea nu este doar un mare angajator, plătitor de impozite, loc unde îşi dau mâna cererea şi oferta, dar este şi un spaţiu cu tradiţie pentru mulţi dintre chişinăuieni. Marea problemă a acestei pieţe este, însă, dezorganizarea în care funcţionează în prezent. Cred că Piaţa Centrală trebuie să aibă un specific – de exemplu, aici să se vândă doar produse alimentare, nicidecum mărfuri industriale sau de altă natură. În plus, trebuie asigurată curăţenia în Piaţa Centrală, inclusiv prin parteneriate public-private.
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Gării Auto Centru. Eu cred că putem avea o Gară civilizată şi curată în centrul Capitalei, iar în acest sens aş vrea să remarc acţiunile bune întreprinse deja de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. Mă refer la oferirea, pentru agenţii economici care operează în zonă, a unor condiţii de activitate mai civilizate, la spaţiile mai bine amenajate, salubrizate şi încălzite, la iluminatul stradal care s-a reintrodus după mai bine de 20 de ani, la paza care se realizează în regim non-stop.
 

Serafim Urechean (PLDM): Gara din centru trebuie demolată

Iniţial, a fost conceput un proiect. Primăria a început construcţia Gării de Nord la Calea Basarabiei, dar atunci s-au băgat comuniştii, cu Zgardan, care era candidatul la Primărie - au contruit şopronul acela care nu înfrumuseţează capitala. Ce, aceea e gară? Era cu proiect, normal, frumos. Pentru a minimaliza accesul transportului interurban în centrul oraşului, acolo ar fi fost o gară pentru autobuze de pe rutele internaţionale. 
În plan naţional, este Gara de Sud - noi am dus troleibuz încolo. Se mai prevedea o gară est şi una vest. Adică autobuzele care vin din celelalte localităţi ale ţării nu intră în centru, fiindcă este o supraaglomerare. Cu construcţia acestor gări, după tipul celei de la sud, cu linii de troleibuz şi accesul minimalizat în capitală. La Calea Basarabiei trebuie să fie gara centrală, unde vin autobuze internaţionale. Noi planificam ca Gara din Centru s-o demolăm şi să construim o parcare pentru 1000-1100 de automobile. Şi aceasta va fi construită.
Piaţa Centrală, ca un obiect şi de cultură a naţiunii noastră, având aproape 200 de ani, sigur că ea va rămâne, dar ea trebuie reorganizată, restructurată, să fie o piaţă doar pentru produse agroalimentare şi nu o piaţă pentru obiective industriale şi alte lucruri, care se pot vinde în celelalte 48 de pieţe.
 
Gara Auto Centru din Chişinău FOTO Alexandru Tarlev
 

Vasili Chirtoca (PCRM): Piaţa Centrală este şi un obiect turistic

Eu cunosc câţiva oameni de afaceri care au averi acolo. Cred că mai puţin de jumătate din Piaţă, mă refer la pământ şi clădiri, aparţine Primăriei. Trebuie să fie un proiect comun între mediul privat şi cel de stat. Nu cred că avem cum să scoatem Piaţa de acolo şi cred că nici nu trebuie să facem acest lucru. Piaţa aceasta este şi un obiect turistic. Trebuie să fie mai curată pentru că acolo se vând produse moldoveneşti foarte calitative.
 

Oleg Brega (PDA): Gara Auto Centru să fie mutată în locul Gării Auto Nord

Piaţa Centrală trebuie să rămână agricolă, tradiţională, cum se întâmplă în toată lumea civilizată, iar vânzarea mărfurilor industriale trebuie interzisă acolo.
Cred că Gara Auto Nord a fost greşit mutată într-o zonă industrială greu accesibilă, cu infrastructura slabă şi care creează foarte multe ambuteiaje şi oamenii nu pot să ajungă acolo. Şi Gara Auto Centru şi Gara Auto Nord trebuiesc scoase în suburbie, la marginea oraşului, iar spre centru oamenii să circule cu transport public gratuit, sigur şi rapid. Deci, Piaţa Centrală trebuie să rămână unde este şi să fie exclusiv agricolă, iar Gara Auto Centru să fie mutată în locul celei de Nord, iar acolo să vină numai transportul internaţional. Gara Auto Nord ar putea, de exemplu, să fie dusă pe Calea Orheiului, lângă Metro, dacă tot s-a făcut mult transport înspre Metro.
 

Oazu Nantoi (PPEM): Civilizaţie, cuvântul-cheie

Gara Auto Centrală este subordonată Ministerului Transportului. 
În ceea ce priveşte Piaţa Centrală, se observă un lucru destul de alarmant. Acolo se ridică nişte edificii, clădiri pe terenuri privatizate. Ceea ce înseamnă că eu aş minţi dacă aş spune că, devin primar general, vin cu buldozerul şi încep a curăţi Piaţa Centrală de toate celea. Piaţa Centrală trebuie să fie păstrată, propunerea noastră. Însă ea trebuie să fie una civilizată – iată cuvântul-cheie. 
Eu îmi cer iertare de asemenea subiecte. Dacă vreţi să mă vedeţi în funcţia de primar general, eu trebuie să mă gândesc şi la veceu, şi la cimitir. Veceul de la Gara Auto Centru e o ruşine naţională, aşa cum Hotelul Naţional, privatizat de Dodon în 2006, este monument al furtului naţional. 
Sigur că Piaţa Centrală trebuie să fie amenajată. Trebuie să fie consolidate capacităţile celorlalte pieţe din celelalte sectoare ale municipiului Chişinău. Acest serviciu să fie desconcentrat. Încă în 2007, când eu am participat pentru prima dată la alegerile locale, oamenii strigau în gura mare că producătorii mijlocii de producţie agricolă n-au acces la pieţele din Chişinău. Lupta cu corupţia în Primăria mun. Chişinău presupune şi schimbarea realităţii absolut discriminatorii în raport cu producătorii agricoli care nu pot să-şi realizeze producţia nemijlocit în pieţele din Chişinău.
 

Ilian Caşu (PN): Spiritul creativ al Primăriei va transforma Piaţa Centrală într-o atracţie turistică

În viziunea mea, Gara Centrală trebuie strămutată în altă parte. În locul acestei Gări Auto Centru trebuie să fie construită o parcare multietajată, pentru că acolo nu ai unde parca.
Cu privire la Piaţa Centrală. Am fost la Budapesta şi am văzut cum pieţele din centrul oraşului şi alte sectoare au fost transformate. Sunt nişte hale moderne, unde turiştii pot procura produse în primul rând ungureşti şi apoi altceva. Este o atracţie turistică această piaţă centrală. 
La moment, la noi este un haos total, debandadă, murdărie şi mizerie. Va fi complicat, dar nu şi imposibil de renovat Piaţa Centrală. Îmi dau seama că fiecare butic şi fiecare centimtru pătrat a fost privatizat. Se construieşte haotic şi fără nici un fel de securitate. Cu un spirit creativ, cu idei, Primăria poate transforma Piaţa Centrală într-o atracţie turistică. Astfel ca cei care ne vizitează oraşul să intre şi să cumpere produse moldoveneşti: fructe, vin. Acum, pe primele rânduri se pot cumpăra şireturi, lămâi, lenjerie, veselă. Se poate, trebuie doar să vrei şi să fii un spirit creativ.
citeste totul despre: