Deputatul român Eugen Tomac: „Cozile de topor ale Federaţiei Ruse nu pot fi cetăţeni ai României”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac FOTO Alexandru Tarlev
Eugen Tomac FOTO Alexandru Tarlev

Deputatul român Eugen Tomac i-a informat pe politicienii de la Chişinău, care au cetăţenie română şi continuă să denigreze statul român, că vor avea un adversar real în persoana sa, adăugând că în prezent s-a familiarizat cu procedura legală prin care statul român poate retrage cetăţenia acordată în prealabil cuiva.

„Cozile de topor ale Federaţie Ruse nu pot fi cetăţeni ai României. În partidul lui Dodon sunt unii politicieni care după ce au depus jurământul în lacrimi jurând loialitate statului român, s-au pornit să denigreze România. Lor le spun: Veţi avea un adversar în mine! Nu poţi fi cetăţean român în Republica Moldova şi să denigrezi continuu statul român” precizează Tomac.

Tarasiuk ar putea rămâne fără cetăţenie

Acesta a evocat cazul Irinei Tarasiuk, o moldoveancă care, după ce şi-a obţinut cetăţenia română, a afirmat într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Facebook că pentru ea paşaportul românesc este doar o viză care îi permite să călătorească şi nu o cetăţenie, întrucât se consideră moldoveancă. Tomac a precizat că urmează să se decidă de către statul român cât mai curând dacă îi va fi retrasă cetăţenia. Deputatul a amintit că a depus toate eforturile legale ca Irina Tarasiuk sa nu mai fie cetăţean român având în vedere comportamentul şi atitudinile ei după obţinerea cetăţeniei.

Cetăţenia română ar putea fi luată în termen de o lună

Tomac a amintit că proiectul său de lege care se află de doi ani în Parlamentul României şi care prevede reducerea taxelor consulare în procesul de redobândire a cetăţeniei române, va intra pe ordinea de zi a legislativului şi va fi suspus la vot. Deputatul a subliniat că o astfel de decizie va ajuta foarte mult cetăţenii Republicii Moldova care vor cetăţenie română. În acelaşi timp, Tomac a anunţat că va introduce în parlament un alt proiect de lege prin care cetăţenia română ar putea fi dobândită în termen de o lună, renunţându-se la termenul de saşe luni, respectiv un an de zile de asteptare a răspunsului statului român. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite