Deputat PAS, despre oamenii vaccinaţi chiar în drum: „Este o practică frecventă în lume”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografia controversată publicată de deputatul PAS Radu Marian, unde apare un cetăţean vaccinat în faţa casei, a fost ştearsă de pe pagina de Facebook a deputatului.
Fotografia controversată publicată de deputatul PAS Radu Marian, unde apare un cetăţean vaccinat în faţa casei, a fost ştearsă de pe pagina de Facebook a deputatului.

Deputatul PAS Virgil Pîslariuc nu pare deranjat de campania de vaccinare organizată de Guvern, la care s-au alăturat şi deputaţii PAS, unde au fost surprinşi medici care vaccinau cetăţenii de la sate chiar în stradă.

„Observ o isterizare penibilă la imaginea cetăţeanului vaccinat în stradă. În primul rând, este o practică frecventă în lume, fiindcă experienţa ţărilor care au reuşit vaccinarea în masă şi s-au întors la NORMALITATE arată că nu este suficient ca omul să ajungă la vaccin, dar ca vaccinul să ajungă la om. În această luptă inegală cu ignoranţa şi ipocrizia (da, sunt nişte ipocriţi cei care împiedică o campanie de vaccinare), când mor zeci de oameni din cauza ignoranţilor şi ipocriţilor, orice metodă benevolă de a aduce vaccinul la om trebuie să fie salutată, fiindcă numai vaccinarea în masă salvează vieţi”, a scris Pîslariuc pe Facebook.

Într-o postare pe Facebook, deputatul PAS Radu Marian, cel care a publicat fotografia controversată, care a fost ştearsă ulterior, acolo unde apare un cetăţean vaccinat în faţa casei, a menţionat că „astăzi ne-am alăturat eforturilor Guvernului de a promova vaccinarea. Am mers in Hîrceşti, r. Ungheni. Eu şi colegii mei din Parlament, inclusiv deputatul de Ungheni Andrian Cheptonar, alături de medici, echipe mobile de vaccinare, poliţişti, angajaţi IGSU, funcţionari publici, voluntari etc., am mers în peste 200 de sate cu rate de vaccinare scăzute şi am bătut de la poartă la poartă pentru a-i convinge pe oameni să se protejeze. Aceste eforturi vor continua.”

În apărarea lui Radu Marian a sărit şi deputatul Dan Perciun: „Doar prin creşterea ratei vaccinării vom preveni decese evitabile. Doar aşa vom scăpa de restricţii. Pentru a creşte rata vaccinării în toată lumea se încearcă a aduce vaccinul cât mai aproape de cetăţean, în mall-uri, în pieţe, în farmacii, în zone drive-through şi inclusiv prin echipe mobile de vaccinare. Se vaccinează la necesitate şi în stradă, pentru că sunt oameni care n-o să se deplaseze la un centru de vaccinare standard.”

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite