De ce tac Timofti şi Iohannis. Tinerii vor schimbare, preşedinţii cer răbdare
0
Republica Moldova şi România adună restanţe faţă de propriii cetăţeni. Preşedinţii Timofti şi Iohannis atrag, la rândul lor, întrebări cu privire la proiectele şi promisiunile lor. Răbdarea lor este un semn al pragmatismului politic sau o absenţă de viziune în raport cu societatea? La această întrebare au răspuns analiştii politici Dumitru Mihnea şi Arcadie Barbăroşie.
Mihnea Dumitru, analist politic de la Bucureşti şi Arcadie Barbăroşie, director executiv al Institutului de Politici Publice din Chişinău, au realizat o sinteză a atitudinilor prezidenţiale din Republica Moldova şi România. În viziunea lor, preşedinţii nu reuşesc să strângă societatea în jurul unor proiecte naţionale şi, astfel, lasă incertitudinea să-i cuprindă pe oameni.
De la Bucureşti privind, Nicolae Timofti inspiră calm, pe o scenă cel puţin agitată, aşa cum este cea a politicii din Republica Moldova. „După trei ani de mandat, acesta veghează peste o ţară cu un picior în Uniunea Europeană, dar cu un Guvern mai degrabă pragmatic decât popular, în profundă frondă cu speranţele unei generaţii tinere care visează mai degrabă la mândrie decât la Moscova”, a precizat analistul politic Mihnea Dumitru. În opinia lui, avem de a face cu dictatura actualei minorităţi, educate, internaute şi vocale, „ca voinţă de schimbare a unei întregi naţii la standardele modernităţii, care apasă cel mai greu pe umerii domniei sale”.
Oamenii aşteaptă evoluţia proiectelor naţionale
Analistul consideră că, dintr-o anumită perspectivă, preşedintele Moldovei nu se confruntă cu o imagine foarte diferită de cea a noului preşedinte de la Bucureşti. „După doar trei luni de mandat: ambii cer calm şi răbdare în faţa unor generaţii de tineri care vor schimbare. Pe malurile Prutului, electoratele aşteaptă evoluţia proiectelor naţionale; la Chişinău - chiar mult mai accelerat decât la Bucureşti”, a subliniat Dumitru.
În ceea ce priveşte aşteptările populaţiei din România faţă de clasa politică, el spune că acestea se suprapun cu succes peste lupta anticorupţie, astfel agenda cetăţeanului se subţiază şi priorităţile acestuia se risipesc. Departe de scandalul zilnic, preşedintele Iohannis se bucură, încă, de o lună de miere prelungită din partea mass-media, mai degrabă ocupată cu ultimele arestări şi acuzaţii de corupţie. „Recentele deplasări pe linie de politică externă par încercări timide de compensare a unei slabe comunicări pe linie instituţională, dar pot indica şi o anumită lipsă de legitimitate politică internă. În mintea publicului, ţara şi politicienii care n-au putut duce nici măcar lustraţia la capăt în 25 de ani se lovesc acum de pumnul legii, iar preşedintele Iohannis, ales ca alternativă la tot balcanismul de Dâmboviţa şi drept lider al schimbării, tace”, completează analistul politic.
Politica externă: „Priorităţile lui Iohannis nu sunt bine accentuate”
Analistul politic de la Bucureşti consideră că în plin val de acuzaţii penale şi arestări, preşedintele nu poate interveni, dar la Bucureşti se simte, în acelaşi timp, şi o vagă lipsă de direcţie a conducerii statului, în ceea ce priveşte politica externă. „Există o moştenire în privinţa politicii externe: relaţia cu Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA şi relaţia cu Republica Moldova. Dar aceste priorităţi nu sunt încă foarte bine accentuate. Într-o democraţie europeană ciuruită de demisii, în care politicieni, procurori şi responsabili cu integritatea sunt acuzaţi de serioase acte de corupţie şi reţinuţi sau arestaţi, şefii serviciilor secrete demisionează şi sunt cu greu înlocuiţi. Politicienii care apar acum la televizor sunt aproape deloc cunoscuţi, iar cei populari sunt ocupaţi dând declaraţiile la DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie din România - n.n.). Care sunt proiectele naţionale importante pentru următoarea decadă? Ce urmăreşte omul care veghează respectarea Constituţiei? Cum poate fi actuala criză politică - sau, mai degrabă instituţională - negociată?”, se întreabă Mihnea Dumitru.
Răbdarea se consumă pe ambele malurile ale Prutului
Analistul a accentuat că preşedintele României, Klaus Iohannis, vorbeşte rar pe tema corupţiei şi mai mult în mod formal, adoptând un discurs tehnic-constituţional. „Este, în general vorbind, după zece ani de Traian Băsescu, un stil care cu greu poate fi descris drept activ. Munca susţinută pe linie de politică externă pare mai nuanţată şi mai regională, iar cea internă încă lasă de dorit. În mod cert, Iohannis are un plan care se extinde peste promisiunile sale electorale, dar care cere răbdare; o răbdare pe care electoratul său, cel puţin cel care a făcut diferenţa în ziua alegerilor, nu prea o are”, crede expertul.
În opinia lui, pe partea stângă a Prutului, în Republica Moldova, este neclar dacă Nicolae Timofti are un proiect similar. „Dacă răspunsul la „Moldova, încotro?” a fost dat, rămâne, poate, doar întrebarea „Când?”. Preşedintele Timofti a vegheat o profundă schimbare la faţă a politicii din Republica Moldova şi, în mod sigur, doreşte numai binele pentru ţara sa, într-un context regional extrem de tulbure. Este datoria lui să asigure continuitatea şi predictibilitatea procesului de integrare europeană, ca şi a noului Guvern, de a impune, aşa cum spunea Kennedy în Berlinul de vest al anului 1963, „Real, lasting peace” („Pacea de lungă durată” - trad. din engleză). Pentru Republica Moldova este neclar dacă viitorul începe acum; cel puţin, nu cu răbdarea interminabilă de care dă dovadă Nicolae Timofti”, a menţionat analistul politic Mihnea Dumitru.
Iohannis şi Timofti, diferenţe de legitimitate şi dependenţă politică
Dumitru a amintit că Iohannis are un mandat întreg în faţă în care să-şi prezinte proiectele politice, spre deosebire de Timofti care mai are la dispoziţie un an de zile în care să arate că deciziile sale politice au fost cele corecte. „În ambele cazuri, comunicarea slabă, instituţională sau nu, ar ajuta mai mult decât comunicatele de presă seci cu privire la activitatea din afara graniţelor. Este cumva nedrept pentru doi oameni de stat să fie puşi în faţa unei astfel de dictaturi a opiniei publice. În acelaşi timp, aceasta este frumuseţea democraţiei, oricât de dubioasă sau nedreaptă ar fi ea”, a concluzionat Mihnea Dumitru.
Şi Arcadie Barbăroşie, directorul executiv al Institutului de Politici Publice din Chişinău, crede că Iohannis, fiind ales direct de către cetăţeni, are un alt nivel de legitimitate faţă de societate decât Timofti, care este dependent politic. „Klaus Iohannis nu depinde de partidele politice, de majorităţi parlamentare şi poate promova unele politici mult mai insistent şi cu un grad mărit de legitimitate, pe când Timofti este dependent politic, fiind ales de Parlament”, a explicat analistul.
Timofti nu trebuie să ceară calm şi răbdare
Din mandatul lui Timofti se observă uşor domeniile în care ar fi putut fi mult mai activ ca preşedinte. Ne referim la politica externă şi de securitate, care sunt competenţele constituţionale ale preşedintelui Republicii Moldova. „Consiliul Suprem de Securitate nu a devenit o instituţie care să promoveze reforme şi care să asigure consolidarea sectorului de securitate, având în vedere situaţia din Ucraina”, spune Barbăroşie. El a subliniat că Nicolae Timofti este deja preşedinte de trei ani şi nu crede că există suficiente motive ca acesta să ceară calm şi răbdare de la propriii cetăţeni. „Eu cred că societatea este în drept să ceară de la Timofti acţiuni mult mai ferme în promovarea unor reforme care au pornit deja în România. Vorbim de reforma justiţiei şi diminuarea corupţiei. Băsescu a început şi a fost susţinut politic în mandatele sale pentru a promova această reformă. Lui Iohannis nu-i rămâne decât să consolideze aceste rezultate şi să le promoveze în continuare. La noi carul stă pe loc”, a explicat Barbăroşie.
„Moldova, încotro?”, întrebare pentru Timofti
În opinia directorului executiv al IPP, deoarece are în spate reforme pornite, Iohannis poate spune: „Lucrurile merg, poate nu la fel de repede cât vreţi voi, dar merg în direcţia corectă”. „Dar în Republica Moldova nici nu au pornit lucrurile. Totul se rezumă doar la câteva declaraţii ale lui Timofti. Mai sunt atâtea de făcut”, adaugă Arcadie Barbăroşie.
El a explicat că, dincolo de constrângerile constituţionale ale preşedintelui Republicii Moldova, existau posibilităţi şi oportunităţi prin care şeful statului ar fi putut să se manifeste mult mai plenar. La întrebarea „Moldova, încotro?”, Timofti a răspuns parţial, susţinând orientarea europeană şi aproprierea de NATO. „Atunci când îl întrebăm „Moldova, încotro?”, având în vedere reformele în justiţie, diminuarea corupţiei, rolul preşedintelui şi oportunităţile pierdute, aş fi foarte curios ce ar răspunde Timofti”, concluzionează Barbăroşie.
„Trăim într-o lume în care vrem ca lucrurile să se mişte repede şi rezultatele să fie imediate, într-o lume în care să ceri cuiva încredere şi răbdare e o provocare, iar să ai încredere şi răbdare e o provocare şi mai mare şi, totuşi, vi le cer nu pentru mine, ci încredere şi răbdare unii cu alţii”. Klaus Iohannis, în discursul de învestitură. 21 decembrie 2014
„Pentru mine nu contează să fiu prezent zi de zi în mass media, ci ca lucrurile să meargă bine. Nu am luat tot timpul atitudini drastice tocmai pentru a nu inflama atmosfera (...) Să spun că eu mă voi ocupa cu politica în viitor, nu a fost în planurile mele niciodată”. Nicolae Timofti, la doi ani de mandat. 18 martie 2014
Se încarcă comentariile...
