La întrebarea jurnaliştilor basarabeni, dacă a fost invitat să facă vizite oficiale în Ucraina sau România, singurii vecini ai Republicii Moldova, Dodon a dat un răspuns decupat din analele diplomaţiei sovietice din anii '50. Nu a primit invitaţie, dar... a trimis nişte liste de probleme care, în opinia sa, trebuie clarificate. Şi, cum vizitele oficiale se fac numai când sunt probleme de rezolvat - aşa ştie el, ce vreţi... -, de îndată ce omologii săi de la Bucureşti şi Kiev vor cugeta la importantissimele liste ale lui Dodon, se vor putea face şi vizite oficiale.

De Kiev nu bag mâna-n foc: încă din timpul regimului „portocaliu“ al lui Viktor Iuşcenko (vă mai amintiţi de el?), am atras atenţia că "democraţii" ucraineni sunt mult mai sovietici decât ucrainenii sovietici care au pus mâna pe teritoriile ce alcătuiesc, astăzi, statul artificial Ucraina. Şi că, odată ajunşi la putere (şi cu sprijinul României), vor desfiinţa complet drepturile minorităţilor şi vor încerca să deznaţionalizeze toate minorităţile care încă mai locuiesc pe teritoriile prăduite în 1944 de URSS. Nu e exclus, prin urmare, ca, la un moment dat, Kievul chiar să studieze lista trimisă de Dodon şi să-i facă o invitaţie.

Dar Bucureştii sunt cu totul altceva, nu numai pentru că noi nu ne apucăm ca, pe bază de reciprocitate, să lichidăm învăţământul în limba ucraineană. România, cu toate neajunsurile şi dificultăţile ei, e un stat membru al Uniunii Europene şi al NATO. Al lumii libere, al clubului naţiunilor democratice. Care se deosebesc de celelalte, între altele, prin faptul că respectă nişte reguli.

Iar una dintre reguli este aceea că noi nu frecventăm lideri nefrecventabili.

Nici un lider european nu se va întâlni vreodată cu Maduro, cu Kim Jong-Un sau cu liderii gherilelor Houthi din Yemen. Nici un preşedinte sau prim-ministru european nu va strânge mâna unui şef Hamas, ISIS sau Hezbollah. Asta nu are de-a face cu orientarea ideologică: liderii chinezi sau vietnamezi sunt membri de drept ai vieţii politice internaţionale, deşi sunt comunişti. Dar comportamentul lor, personal, şi al ţărilor lor, pe arena internaţională, este conform cu normele acceptate.

Preşedintele României, îi asigur pe suporterii lui Dodon, nu se va întâlni niciodată cu omul de paie al lui Plahotniuc. Om de paie care, în stil de colhoz, a azvârlit cu noroi în România ori de câte ori a crezut de cuviinţă. Acesta, şi nu altul, este motivul. Nici dacă ar exista vreo agendă de discutat, preşedintele României - oricare ar fi acesta - nu ar frecventa un nefrecventabil.

La fel de amuzant a fost Dodon şi când a spus că este primit în Vest, deoarece a făcut o vizită la Budapesta şi una la Bruxelles. Budapesta, din păcate, este totalmente la remorca intereselor ruseşti (deci, nu prea mai e Vest, ci Est!), iar la Bruxelles nu va mai fi niciodată invitat. Prima invitaţie, pe care UE o adresează oricărui nou şef de stat membru sau asociat, a fost şi ultima. Când l-au văzut pe primitivul de pe Bâc, care nu vorbea nici o limbă străină în afară de rusă, cum cere Uniunii Europene să stea de vorbă (ca la un sfat de familie din Donduşeni!) cu Moscova despre traseul european al Republicii Moldova, oamenii au înţeles cu cine au de-a face. În lumea cuvilizată, când stai cu mâna întinsă după împrumuturi, ca să nu dai faliment mâine, nu e recomandat să faci pe nebunul, că te faci de râs.

Prin urmare: Moscova, poate şi Minsk, apoi Tshinvali, Suhumi şi iar Tiraspol. Cam ăsta e orizontul "european" al preşedintelui de pe Bâc.