Cu un premier restanţier Moldova nu poate avea decât restanţe

Am spus cu varii ocazii că prim-ministrul actual al Republicii Moldova este o marionetă a celor trei Vlazi, care conduc în mod efectiv şi care deseori se substituie în mod abuziv instituţiilor de stat. Nici acum nu am motive să cred contrariul.

Vă rog să nu-mi reproşaţi că nu-i acord domnului Gaburici cele „100 de zile” de graţie, care sunt o reminiscenţă (eronat percepută) a celor o sută de zile ale revenirii lui Napoleon Bonaparte în Franţa. Nu stau cu calendarul în faţă să număr câte zile s-au scurs de la învestirea noului Cabinet de Miniştri, dar ştiu cu siguranţă că a trecut mult mai mult timp din momentul în care Vlazii au convenit să se instaleze la guvernare. În plus, când am de achitat facturile pentru serviciile comunale, niciun prestator nu mă scuteşte de achitarea lor mai mult de 15 zile. Şi-atunci, de ce să-l menajez pe primul ministru?

Inevitabil, sunt nevoit să recurg la o divagaţie, de dragul unei abordări cât mai exhaustive. Mai exact, trebuie spus că termenul de „ministru” provine de la latinescul „minister”, care îi desemna nu doar pe lictori (persoanele care îi însoţeau pe înalţii demnitari romani), ci şi pe sclavii sau liberţii care deserveau casa imperială. Verbul „ministrare” avea sensul de a servi pe cineva la masă. Astfel, din punct de vedere etimologic, prim-ministrul este nimeni altcineva decât „primul servitor” al poporului. O fi aşa şi în cazul nostru?

Ca urmare a insistenţelor presei şi a interpelărilor deputatului liberal, Valeriu Munteanu, au ieşit la iveală câteva detalii despre studiile premierului moldovean. Din răspunsul Ministerului Educaţiei nr. 03/10-93G, semnat de către o „viceministră” (termen inventat de feministe, de parcă doamnele cu grade militare ar putea fi numite „maioară”, „coloneală” etc.), rezultă că domnul Gaburici a fost exmatriculat de două ori. Prima dată de la Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul la 22 septembrie 1995, chipurile „din proprie dorinţă”, iar a doua oară de la Academia de Studii Economice din Moldova, la 11 decembrie 1997, „deoarece a plecat la muncă peste hotare şi nu a frecventat orele”. Totodată, ministrul Educaţiei a recunoscut în plenul Parlamentului că „domnul Chiril Gaburici a promovat 3 examene de Bacalaureat, dar la ultimile două nu s-a prezentat”. Prin urmare, deşi conform articolului 25 din Legea Învăţământului elevul Gaburici nu era obligat să dea BAC-ul, studiile medii de specialitate urmând a fi finisate şi cu susţinerea examenelor de absolvire, dânsul a încercat marea cu degetul şi a fost exmatriculat pentru neprezentare. Respectiv, nu rezistă criticii argumentul cozilor de stejar, precum că bacalaureatul nu era obligatoriu în acea perioadă şi premierul trebuie exonerat pentru asta. Într-adevăr, pe atunci nu era necesar să ai BAC-ul, dar e cu totul altceva când un demnitar a încercat să-l susţină şi l-a picat. Cu alte cuvinte, avem un prim-ministru restanţier şi chiulangiu.

După ultima vizită întreprinsă la Bruxelles, Chiril Gaburici a susţinut un briefing de presă (cum de i-o fi reuşit măcar asta?), la finele căruia a răspuns evaziv când a fost întrebat despre instituţia de învăţământ pe care ar fi absolvit-o: „deci am absolvit mai multe şcoli (...) haideţi să ne întoarcem la aceste întrebări un pic mai târziu ca să clarificăm această întrebare pentru toată lumea”. În mod cert, dacă a fost exmatriculat de la colegiu, nu putea fi înmatriculat la universitate fără să fi avut măcar o diplomă de 11 clase. Aşadar, ce şcoală aţi absolvit domnule Gaburici?

Nu o să insist asupra gafelor gramaticale pe care le comite premierul, care ar putea concura cu renumitele „perle de la BAC” şi de care râd inclusiv copiii din clasele primare („situaţie criminologenă”, „capitolul exporturilor cărnuri şi ouă”, „situaţie mai complicat”, „acredităţi jurnalistice” etc.), dar o să redau o frază pe care dânsul a citit-o de pe foaie, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, organizate cu ocazia revenirii sale de la prima sesiune a Consiliului de Asociere RM-UE: „Am discutat şi despre restanţele pe care le avem. Din păcate, avem şi restanţe”.