Corneliu Mihalache: Restricţionarea intrării jurnaliştilor străini în Moldova este inadmisibilă
0
Restricţionările pentru intrarea jurnaliştilor străini pe teritoriul Republicii Moldova nu sunt admisibile. Declaraţia a fost făcută de către deputatul şi secretarul Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Corneliu Mihalache, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.
Deputatul consideră că chiar dacă jurnalista Irada Zeynalova, prezentatoare la postul NTV din Rusia, nu a avut documentele necesare privind intenţia de a realiza un interviu cu preşedintele Igor Dodon, nu a fost corect să-i fie restricţionată intrarea în Republica Moldova.
„Atunci când a fost restricţionată intrarea în Moldova a unor politicieni din Federaţia Rusă, a unor lideri de opinie, eu consider că asta a fost corect pentru că mulţi dintre dânşii intenţionau să ajungă în Transnistria, să-şi facă acolo anumite interese”, spune Corneliu Mihalache.
Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, Sergiu Ostaf, susţine că dreptul unei persoane de a intra într-o ţară străină nu este un drept absolut, este condiţionat şi comportă anumite limitări care trebuie să fie discutate în contextul fiecărui caz aparte.
Organizaţiile neguvernamentale de media au semnat o Declaraţie prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de interdicţiile de intrare în Republica Moldova pentru doi jurnalişti străini, pe care Poliţia de Frontieră le-a aplicat recent. Reprezentanţii ONG-urilor consideră că astfel de limitări de circulaţie contravin normelor democratice şi afectează negativ fluxul liber de informaţii.