Angajaţii Căilor Ferate, de trei luni fără salarii. Filip: Cineva vede CFM drept o afacere personală şi face ce vrea acolo
0
Prim-ministrul Pavel Filip a criticat conducerea Căii Ferate din Moldova marţi, 31 iulie, pentru managementul ineficient al întreprinderii. Discuţia s-a produs în cadrul unei şedinţe convocate la Guvern cu responsabilii de sector.
Premierul s-a arătat revoltat că angajaţii de la CFM nu şi-au primit salariile de trei luni, datoriile ajungând până la 100 milioane lei.
„Cu asemenea organizare, voi n-o să ajungeţi nicăieri. Cum aveţi de gând să ieşiţi din criză când aveţi 40 întreprinderi-căpuşă care prestează servicii? Aveţi maşini care stau în garaj fără roţi, dar pentru care indicaţi consum de motorină”, le-a reproşat Pavel Filip celor prezenţi.
Managementul întreprinderii este defectuos şi ineficient, consideră premierul.
„Văd că lucrurile stau pe loc. Lumea e interesată să stăm în haos. Trebuie să înţelegem ce se întâmplă la întreprindere şi să nu ne batem joc de oameni. Cineva vede CFM drept o afacere personală şi face ce vrea acolo”, a punctat şeful Guvernului.
Prim-ministrul a dat indicaţii ca întreprinderea să treacă din gestiunea Ministerului Economiei şi Infrastructurii în cea a Agenţiei Proprietăţii Publice.
„Ministerul trebuie să se ocupe de politici, iar APP – de administrare. Nu mai vreau să pierdem timpul în discuţii ineficiente şi explicaţii care nu duc la rezultate”, a precizat Filip.
Premierul Pavel Filip a punctat trei priorităţi pentru perioada următoare:
1. stingerea datoriilor la salarii;
2. optimizarea cheltuielilor;
3. reorganizarea strategică a întreprinderii.
Anul trecut Guvernul a aprobat Concepţia pentru restructurarea sectorului feroviar şi a Î.S. „Calea Ferată din Moldova” pentru anii 2018-2021. Ulterior urma ca MEI şi CFM să elaboreze un plan de acţiuni de implementare, informează serviciul de presă al Guvernului.