Alegeri Republica Moldova. Vlad Bătrîncea: Misiunea viitorului preşedinte va fi să demonteze acest sistem oligarhic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul executiv al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Vlad Bătrîncea, afirmă că misiunea viitorului preşedinte trebuie să fie cea de demontare a sistemului oligarhic şi de provocare a alegerilor parlamentare anticipate.

„Viitorul preşedinte care va fi ales pe 30 octombrie trebuie să spună lucrurilor pe nume. Statul Republica Moldova are viitor, va rămâne un subiect al dreptului internaţional, va rămâne un stat integru, independent şi suveran. Cetăţenii în acest stat deţin şi sunt posesorii suveranităţii”, a declarat deputatul.

Acesta consideră că actualul Parlament nu poate  schimba ceva în ţară, de a elibera justiţia, de a scoate ţara din captivitate. De aceea, viitorul preşedinte va avea o sarcină importantă – de a găsi căi legale, constituţionale pentru a organiza alegerile parlamentare anticipate. 


Socialistul spune că este bine că dreptul de a alege direct preşedintele a fost obţinut prin proteste.

„Acesta va fi primul pas important pentru scoaterea ţării din captivitate. Preşedintele va avea o misiune importantă – să demonteze acest sistem oligarhic şi să începem construirea statului de drept. Fără stat de drept nu vom putea construi ţara nici economic. Dacă este să facem un calcul câte miliarde s-au furat pe parcursul acestor ani, noi n-am avut nevoie de nicio donaţie din afara ţării”, susţine Batrîncea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite