Alegeri Republica Moldova. Anatol Plugaru renunţă la intenţia de a candida

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Anatol Plugaru renunţă la intenţia de a candida la prezidenţialele din 30 octombrie. Membrii echipei sale au prezentat vineri, 23 septembrie, la o conferinţă de presă la IPN, o cerere-protest prin care solicită organelor competente să declare acest scrutin anticonstituţional, iar listele de subscripţie prezentate de către candidaţii partidelor parlamentare – nule, invocându-se grave abateri la întocmirea şi prezentarea acestora.

„Vă aducem la cunoştinţă că ceea cu ce ne-am ciocnit noi şi înainte de începerea campaniei date, dar şi chiar din primele zile de colectarea a semnăturilor de susţinere, este pur şi simplu îngrozitor. Agonia celor care au capturat statul ne-a adus în prag de catastrofă naţională. Batjocorirea Constituţiei, încălcarea grosolană a legislaţiei în vigoare, a normelor fundamentale ale dreptului internaţional au atins dimensiuni nemaiîntâlnite”, a declarat Anatol Plugaru.

Potrivit lui, guvernarea, după ce a alungat din ţară peste un milion de oameni, acum nu le permite să voteze, prin faptul că nu sunt deschise suficiente secţii de votare în Rusia, Canada, Irlanda, Italia şi alte ţări. Anatol Plugaru a menţionat că, în mod obraznic, a fost îngrădit dreptul la vot şi cetăţenilor de pe malul stâng al Nistrului . Nici nu li s-a permis să-şi pună semnăturile pe listele de susţinere. La fel, Plugaru menţionează că s-ar face anumite manipulări cu diferite variante ale listelor electorale.

„În aceste condiţii orice modalitate de participare la aceste aşa-zise alegeri prezidenţiale te aduce în complicitate cu actuala putere. Participarea înseamnă, de fapt, recunoaşterea lor. Participarea la aceste alegeri este un act de trădare naţională”, a spus Anatol Plugaru.

În cererea-protest, semnată de către membrii echipei lui Anatol Plugaru, aceştia solicită organelor competente „să dea apreciere juridică cuvenită ilegalităţilor comise şi să tragă la răspundere persoanele vinovate”. La fel, membrii echipei cer calificarea alegerilor începute drept proces neconstituţional. În cazul în care cerinţele nu vor fi îndeplinite, cetăţenii sunt îndemnaţi să boicoteze scrutinului din 30 octombrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite