Volumul creditelor noi acordate, în creştere în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Volumul creditelor noi acordate a crescut, în primul trimestru al anului curent, cu 1,8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2017. Iar rata dobânzii la creditele noi s-a redus până la  nivelul de 9,51%, potrivit Raportului asupra inflaţiei, prezentat luni, 7 mai, de viceguvernatorul Băncii Naţionale, Vladimir Munteanu, transmite IPN.

„Noi am anticipat o scădere a ratelor dobânzilor la credite în cadrul prezentării  în luna februarie a Raportului asupra inflaţiei. Se confirmă, dar în perioadele următoare, probabil, ritmul de micşorare a ratelor dobânzilor ar putea fi mai mic”, a menţionat viceguvernatorul BNM.

În trimestrul I al anului în curs, soldul creditelor în lei moldoveneşti s-a micşorat cu 4,7%. Totodată, creditele în valută au înregistrat în perioada respectivă o creştere de 12,5%.

„Această tendinţă de creştere a creditării în valută convertibilă reprezintă un risc, care, în cazul volabilităţii sporite a cursului valutar al monedei naţionale, poate afecta considerabil debitorii şi, prin transmisie, se poate reflecta în bilanţurile băncilor comerciale. BNM a observat această tendinţă în cadrul rundelor precedente de prognoză. Noi vom examina minuţios fenomenul şi dacă va fi necesar, BNM va veni cu unele acţiuni prudenţiale sau de politică monetară pentru a preveni acumularea riscurilor, care derivă din împrumutarea excesivă în valută convertibilă” a mai adăugat Vladimir Munteanu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite