SUA oferă Chişinăului 3,5 milioane de dolari pentru realizarea proiectelor în domeniul protecţiei copiilor şi dezvoltării mass-media

SUA oferă Chişinăului 3,5 milioane de dolari pentru realizarea proiectelor în domeniul protecţiei copiilor şi dezvoltării mass-media

FOTO arhivă

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 16 mai, semnarea unui Amendament la Acordul de Asistenţă privind asigurarea unei guvernări democratice eficiente şi responsabile, semnat în septembrie 2016 la Chişinău, între Guvernul Republicii Moldova şi cel al Statelor Unite ale Americii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit documentului, SUA va oferi asistenţă tehnică în valoare de 3,5 milioane de dolari, adiţional la suma totală a fondurilor de 36,1 milioane de dolari. Banii vor fi folosiţi pentru proiecte în domeniul protecţiei copiilor (programul „Copilăria mea” – 2 milioane de dolari) şi pentru dezvoltarea mass-media independente (1,5 milioane de dolari).
 
Beneficiari ai proiectelor vor fi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, profesioniştii independenţi din mass-media, în special cei implicaţi în producţia de film şi televiziune la nivel local şi internaţional.
 
Iniţiativa de semnare a Amendamentului aparţine Guvernului SUA şi nu implică angajamente financiare din partea Republicii Moldova. Acesta urmează să fie semnat la Chişinău, în luna mai curent. Până în prezent au fost valorificate 16 milioane de dolari din fondurile oferite în cadrul Acordului.
citeste totul despre: